Autoritatea pentru Digitalizarea României: 30.000 de caziere judiciare au fost eliberate gratuit online

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță că peste 30.000 de caziere judiciare au fost eliberate gratuit, prin mijloace online, ca urmare a interconectării platformei Ghișeul.ro cu HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne, interconectare finalizată în urmă cu trei săptămâni, scrie economedia.ro.

În aceeași perioadă, peste 40.000 de conturi au fost create în HUB-ul MAI, majoritatea covârșitoare fiind realizate pe baza credențialelor de utilizator în platforma Ghișeul.ro.

Prin Ghișeul.ro, cazierul judiciar este eliberat online, gratuit, oricând și de oriunde. Procedura de eliberare online a cazierului este simplă, rapidă și sigură, cetățenii având nevoie doar de un cont în platforma Ghișeul.ro și de un card bancar”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

Dacă nu aveți un cont în platforma Ghișeul.ro, vă puteți crea unul în doar trei minute folosind Ghidul de creare a contului în 7 pași simpli realizat de ADR și disponibil aici.

De la începutul anului 2023, peste 150.000 de români și-au făcut cont Ghișeul.ro. De asemenea, în același interval, platforma a procesat peste 990.000 de tranzacții online – fiecare dintre ele cu ZERO comision, suma colectată ridicându-se la peste 330 de milioane de lei.

Ghișeul.ro este o platformă administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României și susținută de APERO – Asociația pentru Plăți Electronice din România.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati