O companie aeriană va fi prima care va zbura regulat spre și dinspre aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din București, după renovarea acestuia.
Este vorba despre Fly Lili, iar turoperatorul Coral Travel, controlat de compania turcă Coral Holding AȘ, a anunțat oficial oferta de zboruri charter pentru destinații de vacanță din regiune.
Astfel, de la jumătatea lunii aprilie 2023 vor fi organizate zboruri charter din București spre destinații din Turcia, Egipt și Tunisia, iar zborurile vor fi operate de compania aeriană Fly Lili (România).
Fly Lili va opera pentru Coral Travel un total de maximum 12 zboruri charter pe săptămână spre și dinspre aeroportul Băneasa din București, potrivit boardingpass.ro.