În legătură cu informațiile lansate în spațiul public de către fostul primar Gabriela Firea și de către reprezentanți ai PSD, privind accesul cetățenilor și al mass-media în sediul Primăriei Sectorului 1, pentru corecta informare a opiniei publice, primarul Clotilde Armand vine cu unele precizări.
„Vremurile de tristă amintire ale perioadei Gabriela Firea în care se interzicea accesul cetățenilor pe criterii arbitrare în sala de consiliu au apus. Nu a înțeles că este istorie, iar tot ce face acum este joc politic și campanie electorală.
Accesul în orice instituție publică se face în baza unui regulament, așa cum există în toate sediile administrative, fie că vorbim de primării, consilii județene, ministere etc. Primăria Sectorului 1 nu a interzis nimănui accesul în primărie sau la ședințele de consiliu.
Tot ce face administrația locală este să aplice normele interne de funcționare absolut necesare pentru buna desfășurare a actului administrativ. Să nu mai ajungem în situațiile din vechile administrații, când dezvoltatorii imobiliari intrau peste funcționarii publici pentru a urgenta obținerea autorizațiilor de construire, sau când administratori de firme controversați intrau ca la ei acasă pentru a negocia contracte.
Transparența este un principiu fundamental în care cred, dar aceasta nu trebuie confundată cu lipsa regulilor sau nerespectarea legii. Primăria Sectorului 1 nu mai este sat fără câini, este o administrație în slujba cetățenilor și nu a mafiei transpartinice.”