Sindicatele din învățământ anunță proteste în toată țara, din 2 martie

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă, marţi, declanşarea valului de proteste în sistemul de învăţământ românesc. Angajaţii din educaţie reclamă că se confruntă cu o serie de probleme care nu şi-au găsit rezolvarea din partea autorităţilor.

”Joi, 2 martie 2023, începând cu ora 14.30, în faţa Prefecturii Iaşi va avea loc un protest la care sunt aşteptaţi peste 500 de membri de sindicat afiliaţi la USLIP Iaşi. Acesta este primul protest din seria acţiunilor sindicale anunţate deja de federaţia noastră încă de săptămâna trecută. Vă reamintim că angajaţii din educaţie se confruntă cu o serie de probleme care nu şi-au găsit rezolvarea din partea autorităţilor, iar nepăsarea guvernanţilor nu conduce decât spre o singură variantă: angajaţii din educaţie ies, din nou,  în stradă”, au transmis reprezentanţii FSLI.

Revendicările acestora sunt:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

b) identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

c) adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e)  în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;

h) plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Sindicaliştii reamintesc faptul că, în lunile martie şi aprilie, vor picheta sediul Guvernului şi sediile prefecturilor din mai multe judeţe ale ţării.

”În luna mai ne pregătim de organizarea unui marş de protest în Capitală, iar pentru ultima decadă a lunii mai urmează să strângem semnături în vederea declanşării grevei generale”, au precizat sindicaliştii.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati