Dezbateri cu societatea civilă despre Parcul IOR pentru găsirea unor soluții rapide

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a întâlnit recent cu reprezentanții unor organizații non-guvernamentale de mediu pentru găsirea unor soluții viabile pentru salvarea celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR.

Dezbaterea a avut loc în contextul în care suprafața verde în speță se degradează pe zi ce trece. Primarul a invitat astfel mai multe ONG-uri pentru consultări cu societatea civilă pentru a constitui un grup de lucru. Reprezentanți ai ECO CIVICA, GREEN REVOLUTION, MAI MULT VERDE, ALIANȚA PENTRU PADURE, CENTRUL „BIODIVERSITATE” au răspuns apelului edilului și soluțiile nu au întârziat să apară.

 Concluzia a fost că există căi legale pentru recuperarea suprafeței retrocedate și s-a stabilit să fie demarate după o nouă întâlnire a grupului de inițiativă.

 „Trebuie să facem demersuri pentru ca această zonă verde a orașului să rămână parte a parcului IOR. Avem nevoie de verde și nu avem nevoie de clădiri noi în zonele verzi. Am speranța că, alături de reprezentanții societății civile, vom găsi cele mai rapide soluții pentru ca această suprafață să devină din nou ce a fost adică parc public”, a declarat primarul Robert Negoiță.

Acțiunea a venit ca urmare a deciziei definitive a instanței care a considerat că Primăria Sectorului 3 nu are dreptul să solicite anularea dispoziției de retrocedare a Primarului General, fără să ia în considerare argumentele invocate și după ce, în instanța anterioară, procesul a fost câștigat de primărie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati