FOTO / Rareș Hopincă, City Manager Sector 5, anunță lucrări în sector pentru parcări noi, reabilitări de blocuri și plantat de copaci

Rareș Hopincă, City Manager Sector 5, anunță, într-o postare pe pagina sa de facebook, că se lucrează în ritm alert, inclusiv în weekend, la reabilitări de blocuri, parcări noi și plantat de tei.

  • City Manager Sector 5: Ne ținem de cuvânt. 47 din cele 100 de blocuri promise, pentru 2023, au schelele deja montate. Continuăm, așa cum am promis.

Hopincă mai anunță, în aceeași postare, că de luni încep să se planteze peste 2.000 de arbori.

”În zona Dumbrava Nouă lucrările avansează într-un ritm bun. O parte din trotuare au fost refăcute, mai este de lucru, însă în scurt timp le vom reda pietonilor. 

Amenajăm noi locuri de parcare, atât pe strada Dumbrava Nouă, cât și în zonele adiacente. Peste 1.000 de noi locuri de parcare vor fi puse în scurt timp la dispoziția locuitorilor din zonă.

 S-au montat garduri noi și imediat ce lucrările vor fi gata intrăm în grădinile blocurilor pentru a le amenaja. Refacem și iluminatul public, la standarde actuale, cu tehnologii smart.

Proiectul continuă până la strada Mihail Sebastian. Intrăm și pe Cobadin, și pe Făt Frumos și pe Ileana Cosânzeana. Anunțăm din timp zonele în care deschidem noi șantiere.

În zona Humulești – Bacău – Sălaj, unde avem un alt șantier mare, adaptăm proiectul în funcție de cerințele locuitorilor din zonă. M-am consultat cu cetățenii am găsit multe idei bune. Facem parcari civilizate, alei generoase și spații verzi de calitate. În 2023 facem proiectarea pentru toate blocurile neanvelopate, iar in 2024 le anvelopăm pe toate. Deja am stabilit foaia de parcurs cu toți președinții și administratorii din zonă.

  • De luni începem să plantăm tei. Peste 2.000 de arbori numai luna asta. 

Facem sectorul frumos!

PS: Atenție mare! Avem un nou diriginte de șantier pe Dumbrava Nouă. Motanul Tom, extrem de vigilent, nu scapă niciun detaliu”, a transmis Hopincă.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati