A fost semnat contractul pentru elaborarea unui master plan de dezvoltare a rețelei de piste de biciclete din București

Primarul general Nicușor Dan anunță că a semnat contractul pentru elaborarea unui master plan pentru dezvoltarea rețelei de piste de biciclete la nivelul Municipiului București care va permite investiții în transportul urban alternativ cu bani europeni.

Master planul va fi elaborat de F.I.P. Consulting SRL, valoarea contractului este de 530.000 lei, iar termenul de elaborare este de 12 luni.

Avem nevoie de acest document strategic care va sta la baza proiectelor de dezvoltare a unei rețele extinse de piste pentru biciclete, va identifica și prioritiza  trasee optime atât pe străzile principale, cât și pe cele secundare, ținând cont de nevoile utilizatorilor actuali sau potențiali, trafic, zone de interes, dar și de dezvoltarea urbanistică a unor zone din oraș.

Astfel, rețeaua de piste pentru biciclete va fi conectată cu pistele deja existente sau în curs de execuție și va face legătura între zonele rezidențiale și zonele principale de interes, precum locuri de muncă, de educație, zone comerciale, instituții, dar și cu localitățile limitrofe Capitalei”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati