Începând de astăzi, 20 martie, Primăria Sectorului 4 are la dispoziţie o unitate specială pentru spălarea şi dezinfectarea spaţiilor publice, care va lucra non-stop, în ture, pentru ca toate arterele, trotuarele, aleile de intrare în bloc, scările de bloc, spaţiile de joacă şi locurile de relaxare să fie curăţate şi igienizate în cel mai scurt timp posibil.
Unitatea specială este formată dintr-un număr de aproximativ 350 de oameni dotaţi cu echipament de protecţie (mască, combinezoane, mănuşi, botoşei), care vor opera un număr de 60 de autoutilitare echipate special pentru acest tip de activităţi (inclusiv pompe de mare presiune). Totodată, în funcţie de specificul fiecărui loc în care se execută dezinfecţia, aceştia vor putea folosi şi unul dintre cele peste 70 de atomizoare.
Substanţele ce sunt folosite pentru dezinfectare sunt cele dovedite deja ca fiind cele mai eficiente în combaterea virusurilor – hipocloritul de sodiu si peroxidul de hidrogen, folosite în conbinaţie cu spuma activă ecologică. Toate acestea sunt sigure pentru oameni şi prietenoase cu mediul.
Operaţiunea se va face în două etape. Mai întâi, această unitate specială va spăla şi va igieniza spaţiile publice, după care va aplica, în aceleaşi locuri, şi substanţele dezinfectante.
Activitatea începută astăzi vine în completarea celorlalte măsuri pe care Primăria Sectorului 4 le-a luat în încercarea de stopa răspândirea infecţiilor cu noul coronavirus.