Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, marţi, că se continuă digitalizarea spitalelor din subordine, fiind în derulare un proiect de 2 milioane de euro pentru implementarea măsurilor în şase noi unităţi.
- Obiectivul instituţiei este ca, până la finalul anului, toate cele 19 spitale din subordine să aibă sisteme digitale de urmărire a pacienţilor.
”Modernizarea accelerată a spitalelor şi creşterea calităţii serviciilor medicale oferite bucureştenilor este o prioritate permanentă a ASSMB. În acest context, se derulează deja un proces accelerat de digitalizare a procedurilor medicale intraspitaliceşti din cadrul celor 19 spitale administrate de ASSMB, cu scopul optimizării serviciilor medicale şi creşterii gradului de siguranţă a pacientului”, a transmis, marţi, ASSMB, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, anul trecut, noul sistem digital a fost implementat la patru unităţi medicale – Sfântul Luca, Ciolţea, Obregia şi Burghele, suma alocată de la bugetul local fiind de 1,5 milioane de euro.
”În prezent, este în curs de digitalizare activitatea de la alte şase spitale – fiind alocate 2 milioane de euro -, însă obiectivul ASSMB este ca până la sfârşitul acestui an să fie digitalizate toate unităţile sanitare din subordine şi să se realizeze interconectarea lor. Avantajele digitalizării sunt multiple, atât pentru bugetul autorităţii locale, cât şi pentru activitatea spitalului şi calitatea îngrijirii pacienţilor”, a mai transmis instituţia.
ASSMB afirmă că există cinci mari beneficii care vor conduce la un salt calitativ important în relaţia spital-pacient:
- Precizie – sistemul verifică în timp real corelaţia dintre pacient şi manevrele medicale care trebuie realizate, ceea ce va consolida încrederea pacientului ân calitatea asistenţei medicale acordate în spitalele ASSMB
- Trasabilitate – traseul parcurs de medicament/materialul sanitar sau de o probă biologică recoltată este monitorizat cu precizie, în timp real, conferind siguranţă şi acurateţe actului medical
- Mobilitate şi rapiditate – medicul are acces oricând şi oriunde, în mod securizat, la datele medicale ale pacientului, pe telefonul mobil, laptop sau tabletă.
”Oricând poate ajusta doza de medicamente, poate cere analize suplimentare sau investigaţii în plus. Pentru pacient, înseamnă o îngrijire mai bună, care răspunde nevoii sale în timp real. Totodată, sistemul este un instrument pentru a reduce timpul administrativ petrecut de medic în favoarea timpului petrecut la patul pacientului. Prin funcţia de dictare, informaţiie introduse de medic într-un device digital sunt transcrise automat în fişa medicală electronică a pacientului. Este asigurată astfel baza tehnologică pentru digitalizarea formularului Foaie de Observaţie atunci când cadrul legislativ va permite”, a mai transmis instituţia.
- Cominicare directă – prin intermediul tabletelor ataşate la patul bolnavului este îmbunătăţită comunicarea cu personalul medical, iar pacientul poate lua uşor legătura audio-video cu aparţinătorii;i
- Eficientizarea costurilor operaţionale – consumul şi stocurile sunt urmărite în timp real, prevenind apariţia unor situaţii nedorite, des întâlnite în spitalele din România.