Administraţia Comercială Sector 6 închiriază, prin licitaţie publică, 18 spaţii comerciale şi căsuţe destinate comercializării de produse alimentare şi nealimentare, dar şi prestării de servicii, potrivit unui comunicat de presă.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au atras atenţia că dispar astfel ‘samsarii’ de spaţii comerciale şi au informat că unele se pot închiria pe doi ani, altele pe cinci ani, au suprafeţe variate, iar cel mai mic preţ de la care porneşte licitaţia este de 17,7 euro pe metru pătrat.
Ciucu: ”La revedere băieților deștepți cu subînchirierile”
„Cine vrea să aibă un business plătește direct, prin licitație publică deschisă, la Primăria Sectorului 6. La revedere băieților deștepți cu subînchirierile, că erau unii care aveau multe spații comerciale. Luau de la noi bunuri publice și le dădeau mai departe, păstrându-și un profit. De acum, fiecare act de închiriere va trece prin Consiliul Local. Pentru samsarii de spații comerciale este stop-joc! Pentru noi, înseamnă transparență, banii direct în bugetul local și un plus pentru comunitate”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.
În Parcul Crângaşi sunt scoase la închiriat şapte căsuţe a câte patru metri pătraţi fiecare, preţul de pornire al licitaţiei în cazul lor fiind de 150 de euro pe lună. Sunt spaţii şi în Piaţa Păcii şi în Pasajul Pietonal 9 Mai.
Persoanele interesate trebuie să achiziţioneze caietul de sarcini, care costă 200 de lei, şi să depună ofertele până cel târziu pe 24 aprilie.
Şedinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc pe 27 aprilie, ora 9,00, la sediul Administraţiei Comerciale. Ofertele vor fi puse în două plicuri, ambele sigilate.
Reprezentanţii autorităţii locale au subliniat că practica de a închiria spaţii de la stat şi de a le subînchiria mai departe la preţuri mai mari este pe cale de dispariţie în Sectorul 6 şi că, de un an, toate contractele noi de închiriere au reguli stricte.
Valoarea minimă a chiriei este stabilită în baza unui raport de evaluare, întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, ulterior terenul sau construcţia supuse închirierii sunt scoase la licitaţie publică.
Licitaţia este transparentă, anunţată şi mediatizată din timp pe toate canalele de comunicare. Contractele de închiriere au durată determinată. Nu este permisă subînchirierea. Aceasta duce la anularea de drept a contractului, se mai arată în comunicat.