Reprezentanții Spitalului Militar Doctor Carol Davila din București au transmis marți, 21 martie, că instituția vrea să se afle adevărul și că toate documentele medicale se află la dosarul instanței.
Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” au comentat procesul intentat de familia unui fost deputat PSD decedat care acuză că acesta a făcut septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti, precizând că unitatea medicală e pe deplin implicată şi interesată în aflarea adevărului legat de acuzaţiile aduse şi că toate documentele medicale solicitate au fost depuse la dosar.
Familia fostului deputat buzoian Nicolae-Sebastian-Valentin Radu (PSD), decedat în luna decembrie a anului 2020 în urma unor complicaţii apărute ulterior infectării cu COVID-19, a dat în judecată Spitalul Militar Central din Bucureşti. Soţia şi copiii fostului parlamentar cer daune morale de 1 milion de euro, dar şi 40.000 de euro cheltuieli cu transferul fostului deputat la o unitate sanitară din Germania, unde pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.
”Unitatea noastră medicală este pe deplin implicată şi interesată în aflarea adevărului legat de acuzaţiile aduse”, au transmis la solicitarea News.ro reprezentanţii Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”, precizând că toate documentele medicale solicitate au fost depuse la dosarul aflat pe rol la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Conform sursei citate, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a făcut nenumărate demersuri, inclusiv pe componenta de accesare a proiectelor din fonduri nerambursabile – Proiectul “REVERSE (pREVention and management tools for rEducing antibiotic Resistance in high prevalence Settings)”, proiect finanţat prin programul Horizon 2020, European Health and Digital Executive Agency.
Totodată, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a participat, în calitate de partener al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti (INBI MB) şi al Institutului Naţional de Sănătate Publică din Norvegia, în proiectul „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”, proiect coordonat de Ministerul Sănătăţii şi care are sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Proiectul este finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021 – Provocări în sănătatea publică la nivel european.
”Iată de ce nu este o noutate pentru niciun specialist din domeniul medical faptul că emergenţa rezistenţei la antibiotice a devenit o problemă la nivel global, în plină expansiune. Iată de ce, la nivelul unităţii noastre se acordă o atenţie deosebită pentru realizarea unor controale ferme în acest domeniu, se realizează şi se raportează, permanent, analize specifice acestui fenomen”, menționează reprezentanţii unităţii sanitare.