SofistiCAT – Salonul Felin Internaţional Bucureşti, în acest weekend, la Sala Palatului

Sala Palatului găzduiește, în zilele de 25 şi 26 martie, SofistiCAT – Salonul Felin Internaţional Bucureşti, unde vor putea fi admirate peste 200 de exemplare de pisici din toate colțurile lumii.

Cele mai frumoase pisici participante se vor întrece pentru un loc pe podium, notează G4Media.

Publicul va putea urmări şi susţine evaluarea superbelor exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Persană, Ragdoll, Singapura, Don Sphinx şi pisica de casă, precizează sursa citată.

SofistiCAT va avea și o zonă pentru adopții

Ca de fiecare dată, la SofistiCAT va fi și o zonă pentru adopții.

Salonul Felin Internațional București poate fi vizitat sâmbătă și duminică, între orele 10:00 şi 17:00.

SofistiCAT este cel mai important eveniment de specialitate din sud-estul Europei şi unul dintre cele mai populare din România şi este organizat de Asociaţia Felină SofistiCAT, Federaţia Naţională Felinologică din România (FNFR) şi Federaţia Internaţională Felină (FIFe).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati