Programul României pentru sprijinul refugiaţilor din Ucraina a suferit unele modificări, iar, potrivit noilor reguli, cetăţenii ucraineni care îşi vor găsi un loc de muncă şi îşi vor înscrie copiii la şcoli din România vor beneficia lunar de suma de 2.000 de lei pe familie, pentru cheltuieli de cazare până la finalul acestui an.
Consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Maria Mădălina Turza a anunţat, luni, pe pagina sa de Facebook, că programul României de cazare a refugiaţilor din Ucraina şi ajutorarea acestora a fost cel mai amplu din Europa.
”Pentru că în spaţiul nostru public circulă o serie de informaţii mai mult sau mai puţin exacte şi cu diferite conotaţii, legate de Programul de cazare a refugiţilor din Ucraina, vreau să fac câteva precizări obiective, în calitate de coordonator strategic al asistenţei umanitare: La un an distanţă de la izbucnirea conflictului din Ucraina, dacă tragem linie, vedem că România a fost şi este ţara cu cel mai amplu program coordonat de asistenţa şi sprijin umanitar integrat din Europa, care a presupus un efort financiar de peste 600 milioane euro de la Bugetul de stat şi partenerii internaţionali. Bine cunoscutul Program 50/20 de cazare şi hrană a refugiaţilor a asigurat o plasă de siguranţă importantă pentru zeci deci de mii de refugiaţi, care timp de un an de zile au avut posibilitatea să se acomodeze la noi în ţară”, a precizat Maria Mădălina Turza.
Se dorește corelarea măsurilor de sprijin financiar pentru cazare cu angajarea refugiaţilor în câmpul muncii
Potrivit acesteia, programul României de sprijinire a refugiaţilor din Ucraina a fost regândit.
”Acum suntem în etapa în care împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Romania am regândit programul de sprijin de #urgenţă al refugiaţilor (50/20), într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina. Practic, ce aduce nou Programul de sprijin publicat în transparenţă de MAI, este corelarea măsurilor de sprijin financiar pentru cazare cu angajarea refugiaţilor în câmpul muncii, cu înscrierea copiilor într-o formă de educaţie şi cu dobândirea unui statut legal în România – protecţia temporară. Refugiaţii care vor face aceste demersuri minime de integrare, vor putea beneficia de un sprijin de 2000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023”, a precizat Turza.
Registru unic digital de înscriere a refugiaţilor din Ucraina
Pentru evitarea unor abuzuri, va fi creat un Registru unic digital de înscriere a refugiaţilor din Ucraina.
”Mai mult, pentru evitarea abuzurilor şi a deturnării de fonduri, aşa cum s-a întâmplat, din păcate în mai multe situaţii, va fi creat un Registru unic digital de înscriere a refugitilor în program ceea ce va asigura transparenţă totală a cheltuirii fondurilor. De sumele de bani pentru cazare vor beneficia direct refugiaţii, nu proprietarii. Peroanele vulnerabile/bătrânii peste 65 de ani şi studenţii înscrişi la unversitatile din România vor beneficia in continuare de vechile prevederi ale Programului 50/20”, a precizat consilierul de stat.
În continuare, refugiaţii din Ucraina vor beneficia de servicii medicale gratuite, precum şi de servicii sociale sau educaţionale.
”Este important să ştim faptul că România este singura ţară din UE, care a asigurat şi asigură un program atât de amplu de cazare a refugiaţilor pe piaţa liberă, iar suma acordată pe familie în noul mecanism este nu numai decentă, dar şi armonizată cu realitatea nedistorsionată a pieţei din România. În continuare, refugiaţii din Ucraina beneficiază de acces liber la sistemele noastre de sanatate, educaţie şi servicii sociale, iar prin Planul Naţional de Măsuri de incluziune şi protecţie, alături de Agenţiile ONU şi toţi partenerii din societatea civilă asigurăm măsuri de protecţie şi sprijin. Nu este puţin lucru efortul pe care România îl face pentru că este de datoria noastră să fim solidari cu oamenii alungaţi de acest război ilegal şi profund imoral. Pe cale de consecinţă, cred că trebuie să fim realişti şi oneşti şi să nu transformăm o problemă umanitară în subiect de can-can. Integrarea presupune un efort din două părţi: al statului gazdă şi al persoanelor beneficiare de protecţie. Pentru ca ne dorim ca refugiaţii ucraineni să fie independenţi la noi în ţară, copiii să meargă la şcoală şi să se poată întoarce în condiţii de demnitate la ei acasă când va veni momentul”, mai scris Maria Mădălina Turza.
Potrivit sursei citate, actul normativ poate fi consultat pe website-ul-ul MAI – secţiunea transparentă decizionala. În scurt timp urmează să fie publicată şi metodologia tehnică de aplicare.