Prima aeronavă A321LR înregistrată în România a aterizat joi pe aeroportul International Henri Coandă și va intra, în zilele următoare, în serviciul comercial. Primul zbor programat pe care compania aeriană îl va efectua cu aceasta va fi vineri pe ruta București-Dublin. vineri.
Aeronava înmatriculată YR-WOW a fost vopsită în culorile companiei, după ce la începutul acestei luni a fost preluată oficial de la fabrica Airbus din Hamburg, Germania.
Pentru început, noua aeronavă, cea de-a șasea din flota HiSky, va opera pe rutele regulate ale companiei, către mai multe orașe din Europa, dar și curse charter către destinații de vacanță. Având în vedere, însă, capabilitățile extinse ale acesteia de a parcurge zboruri pe distanțe lungi, datorită autonomiei de până la 7400 km, compania aeriană are în plan introducerea de noi rute, către destinații inaccesibile până acum din România, fără escală.
„Pentru o companie aflată încă la început, fiecare nouă țintă pe care o atingem este o bucurie și încă o dovadă că mergem pe un drum corect, iar planurile pe care le facem sunt realiste. Am reușit să ajungem cu YR-WOW la București cu câteva zile mai devreme decât estimasem anterior și sper ca asta să fie o surpriză plăcută pentru pasagerii noștri. Mâine, vom începe deja să operăm curse din baza de la Otopeni, iar pentru perioada imediat următoare acesta este planul pentru noua aeronavă. Suntem în ultimele etape pentru finalizarea unor planuri de zbor destul de ambițioase și sper că le vom putea anunța în curând. Piața aviației din România a trecut în ultimii ani printr-o serie de eșecuri, iar asta a creat un nivel ridicat de scepticism în rândul pasagerilor în ceea ce privește companiile locale, tocmai de aceea suntem hotărâți să fim rezervați în promisiuni și să câștigăm încrederea pasagerilor prin fapte.”, Iulian Scorpan, CEO HiSky.
Odată cu introducerea în serviciu a acestei aeronave, HiSky marchează o serie de premiere pe piața din România. Aceasta crește capacitatea de operare a companiei aeriene, care a ajuns deja la aproape un milion de pasageri transportați dar se înscrie și în direcțiile asumate de HiSky pentru dezvoltare: condiții mai bune de zbor pentru pasageri și impact scăzut asupra mediului. Astfel, pe lângă configurația aleasă de doar 201 locuri, care oferă un spațiu semnificativ fiecărui pasager, A321LR vine și cu cea mai spațioasă cabină dintre aeronavele din clasa sa, (3,7 m) care permite instalarea de scaune mai confortabile și un culoar mai lat. În plus, pasagerii vor beneficia de entertainment la bord, pe durata zborurilor, prin intermediul sistemului multimedia instalat dar și de un nivel redus al zgomotului resimțit. În ceea ce privește reducerea amprentei asupra mediului, cele două motoare Pratt & Whitney GTF™, asigură o reducere a consumului de carburant de până la 20% și emană cu până la 20% mai puțin CO2, respectiv 50% mai puțin NOx.
În luna aprilie, compania aeriană va introduce în flotă și cea de-a șaptea aeronavă, tot un A321LR, de fabricație 2023 care va purta înmatricularea românească YR-WIN.
HiSky operează în România zboruri domestice, din București către Cluj Napoca și Timișoara și zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași și Baia Mare către Tel Aviv, Bruxelles, Dublin, Malaga și Paris. Din Republica Moldova, pasagerii pot călători cu HiSky către șase destinații externe, Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv și Roma.