ONRC: 25.626 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele două luni din 2023

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele două luni din 2023, cu 7,9%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 25.626, din care 17.288 societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 5.274 (plus 19,16%, comparativ cu ianuarie-februarie 2022), şi în judeţele Ilfov – 1.361 (plus 6,16%), Cluj – 1.425 (-5,36%), Timiş – 1.217 (+4,91%) şi Iaşi – 1.069 (+10,55%), scrie Agerpres.

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Tulcea – 159 (scădere cu 9,66% faţă de primele două luni din 2022), Covasna – 163 (+15,6%), Ialomiţa – 167 (minus 1,18%) şi Mehedinţi – 181 (minus 6,7%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5.023; + 6,67%, comparativ cu ianuarie-februarie 2022), transport şi depozitare (2.958; +14,74%) şi construcţii (2.697; -8,61%).

În februarie, au fost înmatriculate 13.785 persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (2.943) şi în judeţele Ilfov (758), Cluj (716) şi Timiş (665).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati