David Popovici devine Ambasadorul Hope and Homes for Children România

David Popovici devine Ambasadorul Hope and Homes for Children România și vocea celor mai vulnerabili copii și tineri – cei care încă trăiesc în orfelinatele din România sau sunt în pericol de a fi instituționalizați.

  • Alături de Amalia Enache, Alexandru Tomescu, Marius Manole și Mihai Morar, David este cel de-al cincilea Ambasador al copiilor care, fără rădăcini, fără un mediu familial în care să se dezvolte și fără susținere, nu au nicio șansă să devină adulții responsabili pe care societatea îi așteaptă. Pentru ei, oameni care pot face o diferență, spun #SuntAici.

„Cred că performanța și succesul vin și trec și că ceea ce este cu adevărat important este ce poți clădi bun în jurul tău, pornind de la ele. Am avut șansa ca munca mea să fie încurajată și susținută, pentru a ajunge să fie recompensată ulterior. Viața este un campionat și merităm cu toții să îl câștigăm, mai ales acești copii. Și nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost ca parintii mei să nu fie în fiecare dimineață lângă mine, să îmi pregătească micul dejun la 5 dimineața; sau toți ai mei, să nu fi fost acolo, la primele mele competiții, cu pancarte pe care au scris: ”David, the dolphin boy”! Și mă întreb cum este pentru un copil care crește într-o instituție, eu cred că se simte pur și simplu fără rădăcini. Dar copiii aceștia trebuie să știe că și ei pot reuși. De aceea, am ales să mă alătur Hope and Homes for Children, îmi doresc ca noi să fim, împreună, cei care le spun: puteți!”, a declarat David Popovici.

David Popovici a spus #SuntAici încă din vara anului trecut, când și-a donat echipamentul de campion pentru Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori și pentru cei 3 copii ai ei.

În doar câteva luni, alături de David și de o comunitate de aproape 3.000 de donatori, Hope and Homes for Children a construit o casă caldă și primitoare, în județul Suceava, pentru o mamă care se luptă cu o boală grea și cu lipsuri majore. Casca și ochelarii de campion ai lui David au adunat atunci, în mai puțin de 30 de zile, donații pe platfoma galantom.ro în valoare de 40.000 de euro. David a dovedit atunci, încă o dată, că este campion – de data aceasta, campion la Bine – fiind cel care a reușit în 2022 să strângă cea mai mare sumă din donații, prin intermediul platformei de fundraising.

Cum arataă noua casă a Florentinei

„Azi, alături de David și de ceilalți ambasadori, vorbim despre potențial. În David, în copiii din propriile familii, e firesc să vedem potențial împlinit. Cu peste 2.800 de copii încă instituționalizați în circa 100 de centre de plasament, cu 1 din 3 copii din România trăind sub nivelul sărăciei, e nevoie să vorbim și de potențial neîmplinit. Rolul Ambasadorilor, al susținătorilor, al echipei noastre este să împlinim cât mai mult din potențialul copiilor vulnerabili. Construim reziliența – a copiilor, a României în care trăim – muncind în fiecare zi. Îi mulțumim lui David pentru că face loc, în drumul lui spre performanță, și pentru performanța copiilor care sunt tot ai noștri, chiar dacă nu suntem părinții lor”, declară Robert Ion, Director General al Fundației Hope and Homes for Children România.

David Popovici se alătură unui demers de aproape 25 de ani de intervenții în reforma sistemului de protecție a copilului din România: 66 de orfelinate închise, 7000 de copii scoși de acolo, pentru care s-au identificat soluții alternative de locuire centrate pe conceptul familial, dintre care 1850 de copii reintegrați în familia naturală sau extinsă; în total, 122 de case familiale a construit până acum Hope and Homes for Children pentru copiii care au părăsit orfelinatele și a susținut peste 2000 de tineri pentru a-și începe viața pe cont propriu. În total, este 40.000 de copii vulnerabili au fost salvați de la ruperea de familie și au fost ținuți departe de orfelinat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati