România se confruntă cu una dintre cele mai grave situaţii din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia locală de medicamente, după ce 15 situri de fabricaţie de substanţe active au fost închise „fără o analiză a efectelor”, susţine Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) într-un comunicat de presă.
„Pentru a putea reintroduce producţia de substanţe active medicamentoase în ţară, Ministerul Sănătăţii ar trebui să ia legătura cu marii producători din India, ţara care furnizează 40% din necesarul mondial de substanţe chimice pentru industria farmaceutică”, potrivit PRIMER.
În trecut, adaugă reprezentanţii patronatului, România a fost unul dintre cei mai mari producători de substanţe active din Europa, cu peste 15 situri de producţie, aflate în Bucureşti, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Oneşti, Codlea, Târnăveni, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Baia Mare, Iaşi.
„Până în anul 1995, ţara noastră producea nu doar substanţe chimice, materii prime şi materiale pentru industria farmaceutică, ci şi ingredientele active necesare producerii medicamentelor. Acestea erau exportate în peste 50 de ţări, fapt ce contribuia, totodată, semnificativ la economia României. Aceste fabrici au fost închise total sau parţial sub pretextul condiţionărilor de mediu sau al standardelor de calitate, astfel încât, astăzi, într-o perioadă de criză a disponibilităţii medicamentelor, toate substanţele chimice utilizate în fabricile de medicamente din ţară trebuie importate, acest lucru contribuind la sincopele de aprovizionare cu medicamente pe care le reclamă pacienţii români”, se arată în comunicat.
PRIMER susţine că România nu mai produce „nici măcar” cutii, folie de aluminiu şi recipiente de sticlă sau plastic utilizate în producţia de medicamente. Iar pentru relansarea producţiei de materii prime din sectorul farmaceutic este necesar un schimb de experienţă cu marii producătorii de resort din India.
„Potrivit informaţiilor, India fabrica 40% din necesarul mondial de substanţe chimice utilizate în industria farmaceutică, estimând până în 2026 o cifra de afaceri de peste 15 miliarde de euro din producţia acestor substanţe chimice. Mai important, producătorii din India deţin knowhow în brevete, formule, reţete, standarde de fabricaţie şi de mediu a ingredientelor active medicinale, ceea ce este crucial, având în vedere reglementările extrem de stricte ale producţiei de medicamente”, a declarat directorul executiv al PRIMER, Dragoş Damian, citat în comunicat.