În timpul săpăturilor pentru consolidarea pereţilor sălii de sport a Şcolii Generale nr. 11 au fost descoperite mai multe oseminte umane ce făceau parte din cimitirul Bisericii Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice: cod LMI B-II-m-B-19231, a anunţat luni Muzeul Muncipiului Bucureşti.
- Lăcaşul de cult poartă hramul „Izvorul Tămăduirii” şi a fost ctitorit în cursul anului 1787 de către domnitorul Nicolae Petru Mavrogheni, în afara oraşului, la capul Podului Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei). Pe parcursul secolului al XIX-lea zona s-a transformat într-un spaţiu urban, cu numeroase obiective edilitare şi urbanistice. Pe planul întocmit de maiorul R. A. Borroczyn din 1846 se observă în zonă mai multe loturi de teren ce aparţineau lăcaşului de cult.
În 1864, în conformitate cu prevederile din Legea secularizării averilor mănăstireşti, parcela lăcaşului de cult se reducea la terenul pe care îl folosea biserica la data respectivă. O nouă restrângere a spaţiului a avut loc în 1895 când, pe latura de est a parcelei care se întindea până la şoseaua Kiseleff, a fost ridicată, după planurile arhitectului italian Guido Magni, Şcoala primară „Mavrogheni”, în prezent şcoala Gimnazială „I. H. Rădulescu”. Din Planul Cadastral din 1895-1899 se observă cum clădirea şcolii are o formă diferită de cea actuală indicând cel puţin două etape de construcţie. Intervenţii au avut loc şi în perioada comunistă când pe locul unei încăperi mai vechi ce apare în câteva fotografii de epocă a fost construită actuala sală de sport a Şcolii. Această nouă clădire a suprapus parţial cimitirul din jurul lăcaşului de cult care a funcţionat cel mai probabil de pe la sfârşitul secolului XVIII şi până la începutul secolului XX.
“Pentru că Şcoala 11 a intrat într-un proces de restaurare şi consolidare a fost nevoie de o cercetare arheologică preventivă condusă de arheologi ai Muzeului Municipiului Bucureşti din cadrul Biroului de Istorie Veche şi Arheologie”, a precizat un comunicat de presă al instituţiei.
În timpul săpăturilor au fost descoperite o scară şi mai multe ziduri din prima etapă de funcţionare a şcolii, dar şi osemintele a aproximativ 100 de indivizi/grupări de resturi osteologice, pentru a căror cercetare au fost deschise mai multe suprafeţe. O parte a mormintelor a fost afectată de intervenţii moderne (trasee de conducte, fundaţii de zid), fiind parţial distruse.
Cimitirul Bisericii Mavrogheni a fost utilizat intens în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când datorită poziţiei sale marginale a putut fi folosit în ciuda promulgării de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Legii pentru înmormântări ce interzicea înhumările în interiorul oraşelor. S-au putut observa mai multe niveluri de înmormântare (cel puţin 3). Depunerea defuncţilor este în concordanţă cu ritul de înmormântare creştinesc, specific vremurilor. Mai multe reînhumări au fost cercetate în cadrul complexelor cu schelete în conexiune anatomică.
Un caz interesant îl reprezintă mormântul unui preot care mai păstrează elemente ale costumului din stofă şi mătase peste care este aplicată ţesătura cusută cu fir metalic a epitrahilului. În mâinile împreunate pe piept ţinea o cruce de lemn frumos sculptată cu chipul lui Isus Christos.
Alte descoperiri constau în elemente tipice de inventar pentru cimitirele de mahala din sec. XVIII-XIX. De la cele mai umile precum monede, nasturi şi copci la unele mai deosebite între care se remarcă bijuteriile precum sunt inelele, cerceii, şiragurile de mărgele sau brăţările. Totodată, faptul că este un cimitir relativ recent a făcut ca elemente altfel perisabile, să se conserve în condiţii destul de bune. Au fost astfel descoperite numeroase elemente de încălţăminte din piele.
Bijuteriile sunt confecţionate în general din metale nepreţioase şi foarte rar din argint, iar mărgele sunt preponderent din sticlă.
„În curtea bisericii a fost realizată o cercetare arheologică de mai mică amploare prilejuită de strămutarea monumentului funerar al prinţului Constantin Mihail Suţu (d.1869), fiul domnitorului Moldovei Mihail al II-lea Suţu (domnie 1819-1821) şi al soţiei sale Ecaterina Suţu (d. 1873). Astfel, s-a putut cerceta cripta realizată din cărămizi legate cu mortar în care se aflau rămăşiţele celor doi soţi decedaţi în perioade diferite. Primul înhumat în criptă a fost Constantin Mihail Suţu (ofiţer în armata greacă), patru ani mai târziu fiind urmat de soţia sa Ecaterina. S-a putut observa o refacere a bolţii criptei prilejuită cel mai probabil de cea de-a doua înmormântare. Interesant este faptul că deşi s-au păstrat lemnele şi elementele decorative de la sicrie, elemente din rochia de mătase a prinţesei şi din fracul prinţului au fost extrem de degradate şi imposibil de recuperat. Singurele piese de inventar descoperite au fost verighetele celor doi, aflate în prezent la restaurare, a ei din aur cu numele soţului inscripţionat, iar a lui din argint”, a mai precizat comunicatl semnat de dr. Theodor Ignat, şef Biroul Istorie Veche şi Arheologie MMB.
