Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, acuză Sectorul 3 condus de Robert Negoiță că „a copiat fără scrupule” conceptul unui pasajul rutier – VIDEO

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, îl acuză pe Robert Negoiță, edilul de la Sectorul 3, că „a copiat fără scrupule” conceptul pasajului rutier care se construiește în zona Metalurgiei.

  • Daniel Băluță spune că va „întreprinde toate demersurile legale, menite să protejeze proprietatea comunității Sectorului 4”.

„Continuăm munca începută în urmă cu doi ani aici, acasă la noi, în Sectorul 4, pentru construirea celui mai modern, mai sigur și mai avangardist pasaj rutier din București, Pasajul Europa Unită. Proiectul de suflet al comunității noastre, gândit, în primul rând, pentru a le face viața mai ușoară oamenilor care locuiesc în zona Metalurgiei, a depășit deja stadiul de 70% din construcție.

În ciuda acestui fapt îmbucurător, îmi exprim însă regretul și dezamăgirea că PROPRIETATEA INTELECTUALĂ A CONCEPTULUI PASAJULUI EUROPA UNITĂ a fost ÎNSUȘITĂ de către Sectorul 3 al Capitalei, fără respectarea celor mai elementare norme deontologice și de protecție oferite de lege proprietății intelectuale.

Cu alte cuvinte, Sectorul 3 a copiat fără scrupule proiectul sectorului nostru!”, susține Daniel Băluță, joi, într-o postare pe Facebook.

Primarul Sectorului 4 acuză Sectorul 3 că „a desconsiderat munca de 2 ani a unei echipe de specialiști (ingineri, designeri și arhitecți), originali, creativi și dedicați muncii lor”.

„Vă asigur însă, că am întreprins și că voi întreprinde toate demersurile legale, menite să protejeze proprietatea comunității Sectorului 4. În tot acest timp, nu voi înceta nici măcar o secundă să duc la bun sfârșit acest proiect extrem de important și de util comunității noastre, așa cum v-am promis!”, încheie Daniel Băluță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati