Poliţiştii au confiscat peste o tonă de peşte în urma controalelor, de la opt societăţi din Bucureşti care vindeau peşte, în contextul Sărbătorilor Pascale.
„La data de 6 aprilie, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, precum şi lucrători din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov, au organizat şi desfăşurat controale economico-financiare asupra activităţii comerciale a opt societăţi de pe raza Municipiului Bucureşti care au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al peştelui, în contextul Sărbătorilor Pascale”, informează DGPMB.
Poliţiştii au urmărit modul în care este respectată, aplicată şi materializată în documente financiar-contabile legislaţia din domeniu.
„În urma controalelor au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale, cu o valoare totală de 53.000 de lei şi a fost dispusă confiscarea a 1.303,65 kg de peşte şi produse din peşte”, arată sursa citată.
Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate a societăţilor implicate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.