ANOFM anunţă că indemnizaţiile de şomaj se vor plăti mai devreme

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă devansarea plăţilor cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj, în contextul sărbătorilor de Paşte.

”În acest sens, programul de achitare a drepturilor acordate în conformitate cu legislaţia specifică sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, prin Poşta Română, se va devansa cu o săptămână. Astfel, peste 45.000 de beneficiari ai acestor plăţi vor intra în posesia drepturilor băneşti cuvenite înainte de 16 aprilie 2023”, a transmis, vineri, ANOFM.

Sursa citată precizează că devansarea este valabilă şi pentru persoanele care îşi primesc indemnizaţia de şomaj prin virament bancar.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati