Începând din luna aprilie, repertoriul Stagiunii Artelor Performative de la ARCUB se îmbogăţeşte cu nou spectacol inedit, „Vineri de la şase şi nouă”, ce reuneşte, pe scena de la Sala Mare ARCUB, nume de excepţie din diverse domenii artistice şi culturale.
Producţia teatrală este creată de regizorul Mircea Cornişteanu împreună cu scriitorul Denis Dinulescu şi propune publicului bucureştean un format de divertisment atipic, cu un repertoriu în continuă schimbare şi invitaţi surpriză. Spectacolul „Vineri de la şase şi nouă” va fi prezentat în premieră vineri, 28 aprilie 2023, la Sala Mare ARCUB.
Aşa cum titlul spune, spectacolul va avea câte două reprezentaţii în ultima vineri din fiecare lună, de la orele 6 şi 9 seara. Deşi formatul este unul atipic, în care repertoriul diferă de la o lună la alta, distribuţia spectacolului rămâne neschimbată. Astfel, în fiecare lună, „Vineri de la şase şi nouă” dă întâlnire publicului bucureştean cu interpretul Nicu Alifantis, coregrafa Adina Cezar (cu dansatorii Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac), scriitorul Mircea Dinescu, actriţa Emilia Popescu, magicianul Andrei Teaşcă şi, în calitate de prezentatori, actorii Radu Gheorghe şi Mihai Bisericanu.
Alături de protagoniştii spectacolului „Vineri de la ora şase şi nouă”, pe scena de la Sala Mare ARCUB, va urca un invitat surpriză care va fi diferit de la o lună la alta. Astfel, premiera din 28 aprilie beneficiază de prezenţa istoricului Adrian Cioroianu în calitate de invitat special.
Inspirat de seria de spectacole „Nocturne” din anii ’80 în care marea coregrafă Miriam Răducanu aducea în fiecare lună cele mai recente şi picante discuţii din societate într-un format care îmbina momente de dans, muzică de jazz, recitare şi momente de magie, spectacolul „Vineri de la ora şase şi nouă” păstrează conceptul proiectului pe care îl adaptează la provocările şi specificul societăţii contemporane.
„În perioada postdecembristă, în peisajul teatral autohton, nu a apărut niciun spectacol de scenă profesionist în genul celui numit ‘Nocturnelor’ al anilor ‘70 – ‘80, în care se ilustrau Mircea Crişan, Gigi Căciuleanu, Miriam Răducanu, Anda Călugăreanu, Virgil Ogăşanu, Cătălin Ilea şi alţii. Spectacolul se constituia într-un excelent divertisment pentru adulţi. Noi vă propunem o continuare efervescentă prin spectacolul nostru. Dacă credeţi în magie, intraţi la spectacolele noastre lunare.” Denis Dinulescu, scriitor şi asistent de regie al proiectului „Vineri de la şase şi nouă”.
„Am gândit împreună cu Denis un spectacol de divertisment a cărui calitate principală va fi atât varietatea momentelor aduse în faţa spectatorilor cât, mai ales, prezenţa unor personalităţi de primă mărime ale artelor scenice şi culturii româneşti. Ineditul formatului gândit de noi va fi acela că, în fiecare lună, actanţii vor rămâne aceiaşi, dar vor prezenta mereu momente noi, astfel încât spectacolul va fi mereu altul, reprezentând de fiecare dată o premieră. Invitatul special, mereu altul, va fi o personalitate de frunte din diverse domenii culturale. Vor fi seri de neuitat!” Mircea Cornişteanu, regizorul spectacolului „Vineri de la şase şi nouă”.
Pe parcursul anului 2023, spectacolul „Vineri de la şase şi nouă” se va juca în următoarele date: 28 aprilie, 26 mai, 23 iunie, 22 septembrie, 27 octombrie, 24 noiembrie, 16 decembrie. Pentru fiecare dată mai sus menţionată, se vor juca câte două reprezentaţii, de la ora 6 şi de la ora 9 pm. La finalul fiecărei reprezentaţii, este programată câte o sesiune de autografe cu artiştii şi invitatul special al spectacolului „Vineri de la şase şi nouă”.
VINERI DE LA ŞASE ŞI NOUĂ / 28 aprilie, ora 18.00, ora 21.00 / Sala Mare ARCUB
Cu: Nicu Alifantis, Mircea Dinescu, Emilia Popescu, Andrei Teaşcă
Prezentatori: Mihai Bisericanu, Radu Gheorghe
Invitat: Adrian Cioroianu
Coregraf: Adina Cezar
Dansatori: Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac
Regie artistică şi scenografie: Mircea Cornişteanu
Asistenţă regie: Denis Dinulescu
Durata: aproximativ 2 ore
Biletele au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro, entertix.ro, myticket.ro din magazinele partenere şi de la casa de bilete ARCUB.
Preţuri bilete:
Cat. I – 150 lei;
Cat. II – 120 lei;
Cat. III – 100 lei.