Primăria Capitalei va achiziționa 4.000 de teste COVID-19, iar cele 6 primarii de sector vor achiziționa câte 1.000 de teste, pentru testarea în masă a bucureștenilor, potrivit unui comunicat PMB. În prezent, Institutul Matei Bals are 1.000 de teste rapide cu care se va începe testarea.
Primarul General, Gabriela Firea, a avut o întâlnire la sediul Primăriei Capitalei cu prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, cu primarii de sector, cu directorii Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, cu directorul Poliției Locale a Capitalei și cu șeful Poliției București pentru a stabili măsurile de prevenire și limitare a răspândirii COVID-19.
Printre aceste măsuri se numără și testarea a peste 10.000 de bucureșteni, astfel că Primăria Capitalei va achiziționa 4.000 de teste iar cele 6 primarii de sector vor achiziționa câte 1.000 de teste. În prezent, Institutul Matei Bals are 1.000 de teste rapide cu care se va începe testarea.
„În ultimele ore au circulat numeroase informații contradictorii pe care aş vrea să le dezminţim cu privire la faptul că din acest moment prioritate vor avea bucureştenii şi nu grupele deja vulnerabile care erau testate până acum şi anume persoanele care se află în carantină, medicii, asistenţii sau persoanele din izolare care au simptome”, a declarat primarul general, Gabriela Firea. ”Facem aceste dezminţiri şi vom explica de fapt ce înseamnă acest proiect al eşantionării Municipiului Bucureşti şi al unor teste care să arate adevărata stare de sănătate în capitală”, a conchis acesta.
Cine va fi testat. Criteriile de testare, stabilite de statisticieni
În ceea ce privește criteriul de selecție a celor 10.514 bucureșteni care vor fi testați, prof. Streinu Cercel a explicat că statisticienii vor stabili acest lucru. ”În contextul în care găsim o persoană sau două persoane pe o scară, toată scară respectivă va întră într-o aşa-zisă carantină, iat scările vor fi decontaminate”, a spus acesta.
„Există o echipă în spatele acestui proiect prezentat foarte scurt, care în cursul zilei de astăzi, mâine şi respectiv poimâine vor face eşantionarea. Şi în urma acestei eşantionări, cu datele primite de la dumneavoastră cu privire la preşedinţii de asociaţii de locatari, vom şti clar pe categorii de vârstă unde să mergem, pentru că astea se vor pune peste circulaţia pe care o cunoaştem deja la nivelul Bucureştiului, aşa cum v-am arătat pe sectoarele respective, cu numărul de cazuri importante. Vedeţi că avem sectorul 2, de exemplu, care este cu cele mai multe cazuri în momentul de faţă şi unde aglomeraţia în blocuri este foarte mare. Avem blocuri pe 10-11 niveluri şi acolo încărcătura cu oameni e foarte mare. Ştim exact cum vrem să acţionăm.
În contextul în care găsim o persoană sau două persoane pe o scară, toată scară respectivă va întră într-o aşa-zisă carantină şi vor fi asistaţi inclusiv de corpul medical cu colegii de la spitalele din subordinea Primăriei pentru a crea gradul de confort psihic din punct de vedere al posibilelor îmbolnăviri şi în acelaşi timp să fim convinşi că acest virus nu se mai transmite. Scările respective vor fi decontaminate de sus şi până jos, astfel încât să putem să ţinem lucrurile sub control. Este momentul să prevenim apariţia îmbolnăvirilor”, precizează Streinu Cercel.
Este necesară colaborarea asociațiilor de locatari
Prof. Streinu Cercel explică cum se va desfășura modalitatea efectivă de testare a bucureștenilor și spune că nu se pune problema ca echipele de testare să intre în case. Recoltările se vor face în afara blocului, președintele de scară comunicând cănd trebuie să coboare locatarii. Ulterior, rezultatele vor fi primite prin SMS.
„Am primit tot felul de semnale că nu se dorește intrarea în locuințe a echipelor de specialiști. Nici nu se pune problema că aceștia să intre în casele oamenilor, se pune problema să dăm o mână de ajutor, în faţa scării blocului. Preşedintele de scară va comunica cu locatarii și va anunța că se coboară pe rând, astfel încât să se poată completa toate informațiile necesare, date din buletin, pașaport etc. Recoltarile se vor face în afară blocului. Aceste teste se colectează, timpul de reacţie pentru test este cam de 15 minute pentru fiecare dintre ele, deci vă daţi seama că într-o jumătate de oră, 20 de minute noi putem să avem rezultatul pe care să-l şi dăm înapoi persoanei direct prin SMS.
Referitor la precizia acestor teste, orice test poate să dea eroare, dar acurateţea acestor teste depăşeşte 98%. Deci rămâne un grad undeva de 2% care poate să fie o rată de fals negativitate, dar este infimă şi evident că în orice studiu ea este asumată.
Problema este că dacă vom găși persoane şi evident că le vom găși, ele vor fi protejate şi mai mult decât atât, au o şansă enormă să nu dezvolte forme severe pentru că vor primi medicaţie din pripă. Orice infecţie care este tratată la bază nu ajunge să se complice. În momentul în care s-a complicat, deja se schimbă total filosofia pacientului respectiv”.