Primul eveniment al anului este „AstroFest”, care va avea loc pe 20 mai, în Parcul Crângași.
Pasionații de astronomie și călătorii în spațiu vor putea explora tot ce știu despre universul de dincolo de atmosfera Pământului, cu ajutorul celor mai performante instrumente.
„Continuă pe 27 mai cu „Camp Run 6”, în Parcul Drumul Taberei, când vom aduce din nou sportul la noi acasă, în 6.
Suntem deja la a doua ediție și sperăm să ne strângem la fel de mulți ca anul trecut: aproximativ 100.000.
La cross deja v-ați înscris, iar locurile s-au ocupat rapid la toate categoriile de vârstă, deși le-am suplimentat. Demonstrații ale sportivilor de la Steaua, fitness, dans, muzică, jocuri de echipă. Va fi o zi de super distracție;
Pregătim surprize pentru 1 Iunie, de Ziua Copilului, în Parcurile Liniei, Brâncuși și Drumul Taberei, plus Parada Micilor Bicicliști.
Programul pentru cei mici va continua până pe 4 iunie, inclusiv, pe care l-am denumit „Amintiri din copilărie ;
Iar în perioada 9-11 iunie dăm startul celui mai mare festival al florilor din România: prima ediție a #WestSideFlowerFest.
Aranjamente impresionante, grădini tematice, ateliere pentru copii și adulți, street food, expozanți. Toate vor fi pentru voi în Parcul Drumul Taberei și pe bulevard”, a transmis Primăria Sectorului 6.