O delegaţie a Operei Naţionale Bucureşti, condusă de directorul general, Daniel Jinga, a efectuat o vizită de succes în Republica Coreea, în contextul celor 15 ani de parteneriat strategic România – Republica Coreea, la invitaţia mai multor instituţii de profil din „Ţara dimineţilor liniştite”.
La întâlnirile avute în Coreea au participat Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu şi ambasadorul României în Republica Coreea, Excelenţa Sa, Domnul Cezar Armeanu.
Unul dintre obiectivele acestei deplasări a fost acela de a reîntări relaţiile culturale bilaterale dintre cele două ţări, prima dintre întâlniri fiind cu directorul artistic al Korea National Opera (KNO), domnul Choi Sang-Ho şi vizionarea celei mai recente premiere a KNO, Macbeth de G. Verdi, la Seoul Arts Center, în urma discuţiilor deschizându-se posibile schimburi de solişti şi chiar de spectacole.
Programul a continuat cu o deplasare la Daegu, al patrulea oraş ca mărime din Coreea de Sud, după Seoul, Busan şi Incheon şi gazda celui mai important festival de operă din Asia, cu o istorie de peste două decenii, Daegu Opera Festival. Aici a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Daegu Opera House şi ai Daegu Metropolitan City, printre aceştia numărându-se Kwon Hyun-Joo, Director of Culture, Sports and Tourism Bureau, Daegu Metropolitan City, Chin Ki-hoon, Ambassador for international relations, Daegu Metropolitan City, Jeong Gap-Kyun, Director, Daegu Opera House, Kim Soo-Jung, Chief of Performing Art Division, Daegu Opera House, Kim Min-Jung, Team Manager of Education Business Team, Daegu Opera House, Jung Won-Chul, Team Manager of Performance Planning Team, Daegu Opera House şi Kim Chang-Yoon, Chairman of the Korea-Romania International Exchange Association.
Protocol de colaborare între Opera Naţională Bucureşti şi Daegu Opera House
După un tur al Daegu Opera House Theatre, s-a semnat un protocol de colaborare între Opera Naţională Bucureşti şi Daegu Opera House.
Dat fiind că în oraşul Daegu se desfăşoară anual cel mai important festival de operă din Asia, discuţiile dintre cele două instituţii au avut în vedere, printre altele, invitarea spectacolelor pe care fiecare teatru le are în repertoriu la Bucharest Opera Festival, respectiv Daegu Opera Festival.
O a treia întâlnire a avut loc în oraşul Busan, al doilea ca mărime din Coreea de Sud, unde se construieşte Busan Opera House, care va fi inaugurată în anul 2026. Delegaţia României a vizitat şantierul unde este deja ridicată construcţia viitoarei opere, care se doreşte a fi una dintre cele mai moderne din lume.
Cu această ocazie, a fost reiterată intenţia ONB de a reprezenta cultural România în continuare la expoziţiile mondiale aşa cum a făcut-o şi până acum, în contextul candidaturii oraşului Busan la titlul de Gazdă a Expoziţiei Mondiale din 2030, pentru care concurează cu Riad şi Roma.
Din delegaţia gazdă au făcut parte Shin Jae Hyeon, Ambassador for international relations, Kim Ki Hwan, Director of Culture and Sports Bureau, Hong Kyung Ae, Director of Cultural Infrastructure Planning Division, Lee Dong Kyu, Director of Foreign Cooperation Division, Lee Song Hee, Team Manager of Performance Planning Team, Cultural Infrastructure Planning Division, Choi Jeong In, Officer of Performance Planning Team, Cultural Infrastructure Planning Division, Kwak Dong Hyun, Officer of Performance Planning Team, Cultural Infrastructure Planning Division, Jeon Si Hyeon, Officer of Performance Planning Team, Cultural Infrastructure Planning Division, Lee Byeong Seung, Honorary Consul of Romania, Jeon Ji Won, Secretary, Lee Jeong-Ah.
După întâlnirile avute, care au întărit relaţiile dintre Opera Naţională din Bucureşti (ONB) şi instituţiile omoloage din Seoul, Daegu şi Busan, Daniel Jinga, directorul general al ONB, a spus: „A fost un tur de forţă, dar ne-am bucurat să vedem că nume de artişti români de operă sunt bine cunoscute în Coreea. Şi, de asemenea, că avem motive să întărim o colaborare bilaterală cât mai intensă.”
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu a declarat cu această ocazie: „Ne bucurăm să împărtăşim atât de multe aspecte concrete cu teatre de operă din Coreea. Am avut bucuria să urmăresc un spectacol excepţional la Seoul Arts Center – o sală cu o acustică naturală incredibilă, aşa cum ne-am dori să reuşim şi pentru România.”
Ambasadorul României în Republica Coreea, Excelenţa Sa, Cezar Armeanu, a declarat: „Cu ocazia celor 15 ani de parteneriat strategic România – Republica Coreea, ne bucurăm ca am avut ocazia sa punem bazele dezvoltării unei relaţii culturale atât de consistente cum este cea generată de această delegaţie a Operei Naţionale Bucureşti.”