Amenzi mai MARI pentru cei care nu respectă măsurile împotriva coronavirusului

Guvernul a decis înăsprirea amenzilor pentru persoanele care nu respectă măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului – între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 70.000 de lei pentru persoane juridice, a anunțat șeful Cancelariei premierului, Ionel Danca, scrie Ziare.com.

„Sunt avute în vedere în special contravențiile săvârșite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecțiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens, contravenția se amendează cu o suma cuprinsă între 2.000 și 20.000 de lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice, valoarea acestei amenzi este cuprinsă între 10.000 și 70.000 de lei”, a declarat Ionel Danca, vineri, la Palatul Victoria, unde a anunțat parte din măsurile adoptate de Guvern în ședința de joi.

El a precizat și o măsură luată în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru a diminua deplasarea cetățenilor în acest moment pentru obținerea diverselor autorizații și certificate.

„Valabilitatea documentelor de orice fel eliberate de instituțiile și autoritățile publice se prelungește pentru o perioada de 90 de zile de la încetarea stării de urgență”, a explicat Danca.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati