#CaranTIFF în weekend şi filme difuzate gratuit online

Platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania vă propune o selecţie de filme accesibile gratuit pentru a transforma serile de weekend în care #StămAcasă, în timpul acestei perioade de izolare socială, în evenimente cu premiere online de cinema, scrie bucurestifm.ro.

Începând de astăzi şi pe tot parcursul perioadei de #CaranTIFF, cinefilii se pot întâlni virtual, în fiecare weekend, pe https://unlimited.tiff.ro/, unde filmele propuse pot fi accesate gratuit pe teritoriul României, doar de la ora anunţată, 17:00 sau 21:00. Ulterior, ele vor fi disponibile doar pentru abonaţi.

Filmele pe care le puteţi viziona gratuit în acest week-end sunt:

– astăzi, 28 martie, de la ora 21:00, comedia dramatică şi romantică „Doubles vies / Vieţi duble” de Olivier Assayas, cu: Guillaume Canet, Juliette Binoche, Vincent Macaigne, ce are ca personaj principal pe Alain, un editor parizian de succes care se chinuie să se adapteze la revoluţia digitală şi are îndoieli maxime în legătură cu noul manuscris al lui Léonard, unul din vechii săi colaboratori, ce îi pare o minoră operă de autoficţiune despre o poveste de dragoste cu o celebritate de mâna a doua; Selena, soţia lui Alain şi faimoasă actriţă de teatru, este de o cu totul altă părere;

– mâine, 29 martie, de la ora 17:00, drama gay „Las Herederas/ Moştenitoarele” realizată de Marcelo Martinessi;

– tot Duminică, 29 martie, dar de la ora 21:00, „Sin Retorno / Fără cale de-ntors” thriller intens de Miguel Cohan distins cu Trofeul Transilvania în 2011, în care un băiat este ucis într-un accident de maşină, iar făptaşul fuge de la locul faptei; tatăl victimei nu-şi găseşte liniştea până când nu-l aduce în faţa justiţiei, ajutat de mass-media; însă cel pe care îl acuză e nevinovat şi trebuie s-o demonstreze.

Tot din acest week-end, zece filme din portofoliul Fundaţiei de Arte Vizuale (FAV), fondată în 1992 de cunoscutul director de imagine Vivi Drăgan Vasile, sunt disponibile gratuit pe platforma TIFF Unlimited şi pot fi văzute de oriunde din lume. Printre acestea se numără: „Via Regis” – un veritabil film-document despre Regele Mihai I şi familia sale în anii exilului; „Exploratorul” – povestea lui Emil Racoviţă, pionier în cercetarea biologică antarctică, fondator al unei noi ştiinţe, biospeologia, şi al primului Institut de speologie din lume, la Cluj; „Memoria de piatră” – documentar realizat de Iosif Demian la Roşia Montană, la 40 de ani de la filmările pentru „Nunta de piatră”; „Lindenfeld 1994” – primul documentar al lui Radu Muntean şi making of-ul filmului „Nunta mută”.

Pe unlimited.tiff.ro sunt disponibile peste 100 de filme grupate în secţiunile colecţii Best of TIFF, Best of Cannes, filme italiene premiate, grupaje de comedii sau documentare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati