Consiliul Județean Ilfov își continuă misiunea de a asigura un mediu sănătos în județul Ilfov printr-o nouă acțiune de curățenie ce va avea loc pe 20 mai, în Pădurea Pustnicu.
Consiliul Județean Ilfov, reprezentat de președintele Hubert Thuma și de arhitectul-șef al Județului Ilfov, Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu, alături de Primăria Orașului Pantelimon și Asociația Creștem România, organizează sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 9:30, o acțiune de ecologizare a Pădurii Pustnicu, la care sunt invitați să participe toți cei care își doresc un mediu mai curat, mai sănătos și mai verde.
„Această acțiune de ecologizare este parte a unui angajament mai amplu de protejare a mediului înconjurător și de promovare a unui stil de viață sănătos și sustenabil în rândul comunității noastre. Ne dorim să inspirăm oamenii să acționeze pentru protejarea naturii și să contribuim împreună la construirea unei lumi mai sănătoase și mai verzi.”, a preciza Hubert Thuma, președinte CJ Ilfov.
Scopul evenimentului este acela de a crește gradul de conștientizare privind necesitatea protejării mediului și vine la foarte scurt timp după ce, cu doar o lună în urmă, Consiliul Județean a organizat acțiunea de împădurire din Cernica în cadrul căreia, tot cu ajutorul voluntarilor, au fost plantați 20.000 de puieți de salcâmi și frasini, pe o suprafață de 5 hectare de teren.
„Ne dorim să trăim într-un mediu curat și sănătos, iar pentru a reuși acest lucru, este important să acționăm cu toții. Activitatea noastră din data de 20 mai reprezintă un alt pas important în această direcție, iar prin eforturile noastre comune, sperăm să putem proteja și îmbunătăți mediul înconjurător pentru generațiile viitoare.”, susține Olivia-Ana Ciobanu-Oprescu, arhitect-șef CJ Ilfov.
Educarea ecologică este un pas important către o comunitate responsabilă, iar sâmbătă, toți voluntarii vor putea participa la o acțiune concretă pentru curățirea Județului Ilfov.