După dezbateri prelungite, Comisia pentru Învăţământ din Senat a votat în unanimitate eliminarea din legile Educaţiei a posibilităţii de preluare de către universităţile de stat a mai multor categorii de entităţi – asociaţii şi fundaţii, farmacii sau cabinete stomatologice.
Senatorii USR Ştefan Pălărie, Silvia Dinică şi Irineu Darău au arătat că o asemenea posibilitate deschide larg uşa deturnării banilor universităţilor în buzunare private şi folosirea lor în scopuri care nu au legătură nici cu educaţia, nici cu lumea academică.
„Jocurile acestea de culise sunt de neînţeles. Sunt scoase şi introduse prevederi în legi, după cum cer nişte păpuşari, pe care nu îi vedem dar controlează votul celor din PNL şi PSD. Cum a ajuns oare o prevedere atât de periculoasă în legea pentru învăţământul superior, e ceva ce trebuie să explice şi ministrul Educaţiei, dar şi liderii PSD şi PNL. Pare o răfuială legată mai degrabă de rotativa toxică, în care mereu interesele Educaţiei sunt ultimele pe listă”, a declarat senatorul USR Ştefan Pălărie.
După încheierea dezbaterilor privind sistemul preuniversitar Comisia a redeschis dezbaterile asupra Art.16 din cadrul legii pentru organizarea sistemului de învăţământ universitar, aliniatele 2 şi respectiv 3:
(2) Instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, şi cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiţia ca acestea să fie preluate este aceea că ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei şi să nu influenţeze negativ în niciun fel activităţile de învăţământ şi cercetare.
Obiectul de activitate al asociaţiilor şi fundaţiilor trebuie să fie conex misiunii instituţiei de învăţământ superior.
(3) Instituţiile de învăţământ superior de stat pot prelua, în condiţiile alin. (2), doar entităţi de stat, cu excepţia asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii.
USR a votat împotriva raportului de admitere, atât în cazul legii privind învăţământul pre-universitar cât şi a legii privind învăţământul superior considerând că ele nu corespund nevoilor elevilor sau studenţilor, ci doar contribuie la baronizarea universităţilor şi la politizarea şi mai tare a învăţământului preuniversitar.