Aplicația Waze nu mai permite raportarea polițiștilor în trafic

Aplicația Waze nu mai permite raportarea de către șoferi a prezenței echipajelor de poliție în trafic, după cum arată postările din comunitatea de Facebook a utilizatorilor aplicației, potrivit G4Media.ro.

”Salutare. Mie deja nu imi mai arata politia si nici nu pot sa o semnalez. Stiti daca s-a suspendat aceasta functie?”, a întrebat un utilizator în grupul comunității Waze de pe Facebook, iar mai mulți membri i-au răspuns că butonul de raportare a Poliției e activ, dar raportarea nu e afisata pe harta.

Unul dintre administratorii comunității de pe Facebook a lansat săptămâna trecută un sondaj legat de oprirea temporară a posibilității de semnalare a echipajelor de poliție.

”Avem suficiente situații in care cei din carantina/auto-izolare nu o respecta, nu cred ca e cazul sa le fie făcută viața mai usoara”, arăta creatorul sondajului, la care cei mai mulți repondenți au votat pentru această oprire temporară.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati