Nicuşor Dan, despre autobuzele turistice: Sunt o activitate profitabilă. Biletul, în jur de 20-25 de lei

Societatea de Transport Bucureşti spune că autobuzele turistice sunt o activitate profitabilă, a declarat primarul Nicușor Dan. Un bilet va costa în jur de 20-25 de lei şi va fi stabilit de către STB, mai spune sursa citată.

Declarația a fost făcută în contextul în care pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti se află un proiect privind autobuzele turistice.

„Este o activitate pe care o desfăşoară STB-ul, sunt acele autobuze fără acoperiş în partea superioară. Înţeleg de la STB că este o activitate profitabilă economică, spre deosebire de transportul public, unde subvenţia e mai mare de un miliard de lei pentru Municipalitate. Ce facem azi este o chestiune procedurală, extindem puţin contractul pe care îl avem între Primărie – ADI şi STB, astfel încât ADI-ul să le poată da licenţe şi ei să poată să funcţioneze. Ce pot să spun e că Municipalitatea nu plăteşte, adică STB-ul spune că este total economic. Preţul biletului este de ordinul 20-25 de lei şi în urma delegării va fi stabilit de către STB”, a precizat Nicuşor Dan la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati