Partidul AUR cere sindicatelor din învățământ să spună dacă există membri ai Alianței infiltrați în grupurile interne

Partidul AUR a solicitat sindicatelor din învățământ să precizeze dacă există sau nu membri ai Alianței infiltrați în grupurile interne de comunicare ale acestora.

Astfel, AUR cere sindicatelor din învățământ să spună „dacă există sau nu membri ai Alianței infiltrați în grupurile interne de comunicare ale acestora”, după ce în spațiul public a apărut pe surse această informație.

„Alianța pentru Unirea Românilor, prin intermediul președintelui AUR, deputatul George Simion, a transmis către toate sindicatele din învățământ câte o solicitare scrisă prin care le solicită liderilor acestor organisme să clarifice informațiile promovate în aceste zile, fără niciun fel de dovadă, de către diverse instituții media cu privire la posibila infiltrare a unor membri ai AUR în grupurile interne de comunicare ale protestatarilor din învățământ”, se arată în comunicatul citat.

Demersul AUR, așa cum arată și George Simion în solicitarea adresată sindicatelor, vine ca urmare a zvonurilor puse în circulație de Televiziunea Română prin Departamentul de Știri, preluate ulterior și de alte companii private de media, cu privire la amestecul clandestin al unor reprezentanți ai Alianței pentru Unirea Românilor în acțiunile de protest care au avut loc în ultimele săptămâni în sistemul de învățământ.

  • „Vă transmit rugămintea de a confirma sau infirma în mod public presupusa infiltrare de către membri sau reprezentanți ai Alianței pentru Unirea Românilor în cadrul grupurilor de comunicare utilizate de către membrii afiliați sindicatului dumnevoastră și care participă la protestele publice”, a transmis George Simion liderilor de sindicate.

Președintele AUR precizează că „dacă vom avea proba implicării subterane și neautorizate a vreunuia dintre membrii AUR în protestele sindicatelor din educație, vom lua imediat măsura excluderii din partid și vom demara proceduri legale de tragere la răspundere a oricărei persoane ce se face vinovată de asemenea acțiuni”.

Potrivit comunicatului citat, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor și-a declarat în mod deschis, de la tribuna Parlamentului României dar și în ieșirile publice ale conducerii AUR, sprijinul pentru protestatarii din sistemul de învățământ și am rămas consecvenți acestei poziții.

”Totuși, în ultimele zile am putut observa din partea Televiziunii Române, prin intermediul reporterilor de la Departamentul de Știri, o campania josnică de manipulare la adresa AUR, ce are drept scop compromiterea acțiunilor de protest declanșate de sindicatele din educație, inclusiv de către organizația pe care o reprezentați, dar și a opoziției parlamentare care a susținut revendicările dascălilor”, transmite sursa citată.

Solicitarea transmisă de președintele AUR, George Simion, liderilor de sindicate are menirea de a clarifica această intoxicare a opiniei publice de către coaliția aflată la guvernare prin intermediul canalelor media plătite din bani publici sau bani de la partide.

”Totodată, ne dorim ca un protest legitim al profesorilor să nu fie pătat de o acțiune propagandistică de cea mai joasă speță din partea celor care nu sunt capabili să vină cu soluții la revendicările cadrelor didactice.”, a conchis AUR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati