Regizorul Silviu Purcărete a fost numit Doctor Honoris Causa al UNATC „I.L. Caragiale”. La eveniment au participat numeroşi invitaţi, personalităţi din lumea teatrului şi a filmului, printre care Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Coca Bloos, George Mihăiţă, Marina Constantinescu, Dragoş Buhagiar.
Senatul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a hotărât, cu unanimitate de voturi, să acorde acest titlu domnului Purcărete în semn de recunoaştere a activităţii şi personalităţii sale artistice. A fost omagiat pentru modul în care s-a remarcat pe scena românească şi pe cea internaţională, în triplă ipostază: regizor de teatru, regizor de film şi director al Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra” din Bucureşti.
Laudatio din partea Preşedintelui Senatului UNATC, prof. univ. dr. Sergiu Anghel, a fost completat de proiecţia unui material video despre spectacolele „Faust” şi „Într-o furtună”; acesta a fost realizat pe baza unei selecţii din două filme documentare în regia prof. univ. dr. Laurenţiu Damian.
Regizorul Silviu Purcărete a dedicat distincţia profesorilor pe care i-a avut la UNATC, loc pe care l-a numit casa în care şi-a petrecut nişte ani fericiţi. Acesta a absolvit secţia de Regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” în anul 1974, la clasa profesorului Valeriu Moisescu, iar în perioada 1991 – 1995, a revenit la IATC, în calitate de cadru didactic la catedra de Regie.
„Nu am fost niciodată subiectul sau obiectul unei ceremonii atât de solemne. Mă simt de-a dreptul intimidat Nu e simplu să ţi se vorbească în latineşte. Nu ştiu cât merit această distincţie înaltă. Mă tulbură foarte mult cântecelul ăsta teribil care însoţeşte ceremoniile academice („Gaudeamus igitur”, binecunoscutul cântec academic intonat de regulă la ceremoniile academice, ale cărui prime versuri înseamnă „Să ne bucurăm, aşadar/ Cât încă suntem tineri/ Fiindcă dup-o tinereţe agitată/ Şi-o bătrâneţe-ngreunată/Ţărâna ne va avea pe toţi.”). Asta îmi aminteşte că astfel de distincţii sunt de fapt privilegiul bătrâneţii, după care nu te mai poţi aştepta decât la evenimente neatractive. De fapt e bine, pentru că acest imn ne ajută să ne smerim, să nu riscăm chiar să credem în ce ne poate pielea.”(fragment din discursul rostit de Silviu Purcărete după primirea titlului de Doctor Honoris Causa)
