O femeie în vârstă de 63 de ani din România a murit miercuri în peninsula Halkidiki din Grecia, o destinație de vacanță foarte populară, scrie presa elenă.
- Decesul ei a scos în evidență deficiențele privind acordarea asistenței medicale, după ce o ambulanță a reușit să ajungă pentru a-i acorda primul ajutor abia după 75 de minute, scrie Hotnews, care citează Kosmodromio.
Turista din România abia ajunsese împreună cu un grup care se află într-o croazieră în Halkidiki și i s-a făcut rău într-o tavernă din zona Ouranoupoli.
La scurt timp după ce au debarcat în portul Ouranoupoli, femeia s-a simțit rău în timp ce se afla într-o tavernă cu grupul, iar o ambulanță a fost solicitată pentru a acorda primul ajutor.
Presa elenă semnalează că există o problemă în sistemul sanitar în timp ce în întreaga peninsulă Halkidiki există doar cinci centre de sănătate, iar distanțele între ele sunt foarte mari.
Ambulanța a ajuns prea târziu
În cazul turistei din România, deși ambulanța a plecat imediat după ce a fost chemată, ajutorul a sosit prea târziu, abia după o oră și 15 minute, arată sursa citată.
Femeia a suferit un stop cardiac și medicii au declarat decesul, în ciuda eforturilor de resuscitare.
În urma acestui tragic eveniment, președintele lucrătorilor de ambulanță din Macedonia Centrală, Prodromos Develoglou, a subliniat că există o nevoie urgentă de redistribuire a ambulanțelor și salvatorilor în regiune, potrivit News Break.
El a adăugat că Halkidiki are o rețea rutieră specială, cu drumuri înguste și multe viraje, cu urcușuri și coborâșuri în zona muntoasă.