Fostul prim-ministru şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal Ludovic Orban a făcut, la Prima TV, citat de News.ro, dezvăluiri despre modul în care comunica, în perioada în care era şef al Guvernului, cu preşedintele Klaus Iohannis. Orban a povestit că marea problemă pe care a avut-o în relaţia cu preşedintele este că acesta „este greu de citit” şi a dezvăluit că Iohannis nu are obiceiul „să dea ordine” şi că formulează „într-un mod uşor digerabil şi acceptabil, chiar şi lucruri care erau greu de digerat şi de acceptat”.
„Cu siguranţă comunicarea dintre Iohannis şi Ciucă este diferită de comunicarea dintre mine şi Iohannis. (…) Marea problemă în relaţia cu Iohannis pe care am avut-o este că e un om foarte greu de citit. Relaţiile interumane trebuie să ne facă predictibili, să ne facă deschişi, ca oamenii să poată să înţeleagă chiar după mimică, nu numai după cuvinte, care sunt gândurile noastre, care sunt intenţiile noastre. Iohannis şi-a mascat totdeauna foarte bine sentimentele, emoţiile şi adevăratele intenţii”, a afirmat Ludovic Orban în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv.
El a povestit şi cum proceda preşedintele atunci când avea o solicitare.
„Nu avea obiceiul să dea ordine. Foarte rar se întâmpla să apeleze la un ton imperativ. Le formula într-un mod uşor digerabil şi acceptabil, chiar şi lucruri care erau greu de digerat şi de acceptat”, a dezvăluit Ludovic Orban.
Orban a precizat că „nu prea a acceptat” astfel de lucruri „greu acceptabile”, dând ca exemplu în acest sens măsura închiderii pieţelor şi a şcolilor în perioada pandemiei de COVID, pe care însuşi şeful satului a anunţat-o.
„Sunt anumite lucruri dar, să ştiţi, eu nu am acceptat orice”, a adăugat fostul premier.
Acesta a arătat că „la ora actuală orice cere Iohannis aia se execută în partid” (în PNL – n.r.), pentru că şeful statului „păstrează încă un control cel puţin asupra nucleului dominant” din PNL.
„Partidul nu are o conducere autonomă care să facă analize, sondaje, să impună criterii, dovadă e pe cine a pus la Educaţie: Ligia Deca, care nu avea nicio legătură cu Partidul Naţional Liberal”, explică Orban.
Fostul lider liberal mai este de părere că preşedintele „îşi pierde progresiv puterea” în ultimul an de mandat, arătând, în acest context, că la fel se va întâmpla şi în cazul influenţei lui Klaus Iohannis asupra PNL.
Ludovic Orban a mai povestit că, în anul 2013, după venirea lui Klaus Iohannis în PNL şi alegerea sa ca prim-vicepreşedinte al partidului, la propunerea fostului preşedinte Crin Antonescu şi după ce a primit o derogare privind vechimea, i-a spus, în Delegaţia Permanentă, „să nu se aştepte să fie primit cu aplauze şi să nu-şi imagineze că membrii PNL sunt foarte fericiţi că a adus preşedintele partidului pe cineva din afară ca să-l pună pe poziţia numărul 2, în condiţiile în care sunt mulţi alţi membri PNL care ar fi meritat poziţia şi ar fi obţinut-o dacă era un congres pe bune”.