Studiu: 57,5% dintre medicii tineri vor să plece din ţară

57,5% dintre medicii sub 35 de ani au vorbit despre o intenţie probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra, arată un studiu dat publicităţii joi într-o conferinţă de presă de Colegiul Medicilor din România.
Potrivit studiului, tendinţa declarată de a migra scade odată cu vârsta medicului, scrie economica.net.

Cea mai mare intenţie de a migra s-a înregistrat în rândul medicilor din Regiunea Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi Regiunea Sud-Est (29,6%), apoi, cu cifre mai scăzute, dar similare, Regiunea Nord-Vest (28,1%) şi Regiunea Nord-Est (28,2%).

Corpul profesional medical cel mai stabil, din perspectiva intenţiei declarate de a migra, se află în Regiunea Vest – aici s-a înregistrat valoarea minimă a indicatorului 22,2%.

Medicii cu vârste sub 35 de ani spun că motivele pentru care ar migra se referă la condiţiile directe de practică – infrastructura sistemului sanitar românesc (24%); oportunităţile de formare profesională sau cercetare – infrastructură, facilităţi, tehnologie, fonduri disponibile în străinătate (23%).

Medicii cu vârste între 36 – 49 de ani spun că motivele pentru care ar migra se referă la condiţiile directe de practică – infrastructura sistemului sanitar românesc (18%), oportunităţile de formare profesională sau cercetare – infrastructură, facilităţilor, tehnologie, fonduri disponibile în străinătate (15%), aspectele care ţin de condiţii de viaţă, familie, locuire şi oportunităţi educaţionale pentru copii (15%).

Cei între 50 şi 64 de ani ar migra pentru recunoaşterea socială şi respectul resimţit faţă de profesia medicală – un aspect foarte important (17%). Acest din urmă aspect devine cel mai important (18%), alături de condiţiile salariale şi venituri (18%), pentru medicii din categoria de vârstă peste 65 de ani.

Chestionarul a fost realizat online, la nivel naţional în perioada 12 februarie 2023 – 5 martie pe un eşantion de 8121 de medici respondenţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati