Organizaţiile PSD şi PNL Sector 5 au semnat un acord pentru asigurarea majorităţii în Consiliul Local, după revenirea lui Cristian Popescu Piedone în funcţia de primar. PSD Sector 5 precizează că PSD şi PNL au împreună 16 reprezentanţi din cei 27 de consilieri locali ai Sectorului 5, astfel că cele două partide deţin majoritatea în Consiliu.
”PSD şi PNL au semnat astăzi, 26 iunie 2023, un Acord Politic pentru asigurarea majorităţii în Consiliul Local al Sectorului 5. Protocolul semnat astăzi de Organizaţiile PSD şi PNL din Sectorul 5 al Capitalei vizează iniţierea şi susţinerea în comun de proiecte, iniţiative şi acţiuni în vederea maximizării potenţialului de dezvoltare a Sectorului”, anunţă PSD Sector 5 pe Facebook.
Potrivit filialei, ”Acordul Politic are drept obiectiv principal susţinerea dezvoltării sustenabile a Sectorului 5, într-un context marcat de existenţa multiplelor oportunităţi de finanţare, concentrate într-un interval restrâns pentru identificarea nevoilor, aplicarea solicitărilor de finanţare şi implementarea proiectelor”.
“Avem nevoie de o abordare unitară pentru dezvoltarea Sectorului 5. În acelaşi timp, avem şi maturitatea necesară pentru a trece peste divergenţele ideologice, pentru a susţine proiectele majore ale comunităţii. Sectorul 5 nu îşi permite să rateze oportunităţile din PNRR, programele operaţionale pentru perioada 2021-2027 şi programele guvernamentale. Prin consultare şi consens, impreună putem lua cele mai bune decizii pentru comunitate”, a declarat Rareş Hopincă, Preşedinte Executiv al PSD Sector 5.
La rândul său, Dan Meran, Preşedintele PNL Sector 5, a precizat că “este important să ne sincronizăm eforturile, impreună cu toate forţele politice care vor sa participe la dezvoltarea sectorului, pentru a produce rezultate reale pentru oameni. Sectorul 5 nu are timp de pierdut. De aceea, mă bucur că am reuşit să ajungem la un consens şi am demonstrat că punem nevoile comunităţii pe primul plan”.
PSD şi PNL au împreună 16 reprezentanţi din cei 27 de consilieri locali ai Sectorului 5, social-democraţii având 10, iar liberalii 6.
Subprefectul Capitalei a semnat ordinul în baza căruia Cristian Popescu Piedone îşi poate relua funcţia de primar al Sectorului 5. Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce fusese condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, magistraţii admiţând recursul în casaţie, iar fostul edil urmează să fie pus în libertate. Faptele care i s-au imputat au avut loc în perioada în care era primar al Sectorului 4.