VIDEO/ Concert la Catedrala ‘Sfântul Iosif’, miercuri. Intrare gratuită pentru locuitorii Sectorului 1

Un concert de muzică clasică şi sacră va fi organizat, miercuri, la Catedrala „Sfântul Iosif”, de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, intrarea fiind gratuită pentru locuitorii acestei zone administrative.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, concertul „Tu Eşti Preot în Veci” va începe la ora 20,00 şi va fi susţinut de Orchestra Anima a Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti, Corul Catedralei „Sfântul Iosif”, alături de solişti invitaţi: Renata Vari, soprană, solistă a Operei Române Craiova, şi Adrian Mărcan, bariton, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Cristian Balaş, vioară, Opera Naţională Bucureşti. Orchestra Anima este condusă de Cătălin Toropoc, dirijor principal.

Melomanii se vor putea bucura de audiţia unor lucrări din creaţia unor mari compozitori precum lui W.A. Mozart, J. Sibelius, C. Franck.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati