Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, anunță că instituția continuă programul de reabilitare a drumurilor din Ilfov. Astfel, Consiliul Județean Ilfov are în execuție și în pregătire obiective de infrastructură în valoare de peste un miliard de lei.
- ”Suntem în Snagov, pe strada Nicopole (1130 metri lungime și 5 metri lățime), unde așternem două straturi de asfalt (BAD 22,4, BA16), după ce am completat drumul cu piatră spartă”, arată sursa citată.
Thuma precizează că fiecare stradă reabilitată contează și că fiecare drum modernizat este important pentru cetățeni, ”motiv pentru care proiectele de infrastructură rutieră dau ora exactă în Ilfov!”
Obiective de infrastructură în valoare de peste un miliard de lei
Acesta susține că proiectele prezentate cetățenilor trebuie să fie eficiente ”pentru că noi, cei aleși de cetățeni, facem proiecte cu și pentru oameni.”
- ”Când spunem infrastructură spunem dezvoltarea județului, spunem drumuri bune pe care să ne deplasăm rapid și în siguranță, dar spunem și atragerea de investitori, implicit, condiții bune de trai.”, completează Thuma.
Consiliul Județean Ilfov are în execuție și în pregătire obiective de infrastructură în valoare de peste un miliard de lei: drumuri județene, reabilitare și modernizare de străzi din localități, sensuri giratorii sau poduri.