A fost anunţată selecţia naţională a spectacolelor din FNT 2019

Selecţia naţională a spectacolelor care vor fi prezente în cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru a fost anunţată ieri, în cadrul unei transmisii livestreaming de la sediul UNITER din Bucureşti.

Lista celor 41 de spectacole participante în FNT 2019, provenind de la 32 de teatre şi companii teatrale din România, a fost detaliată de directorul şi selecţionerul Festivalului, Marina Constantinescu, în faţa unei audienţe care a reunit jurnalişti, critici de teatru sau simpli iubitori ai artelor scenei interesaţi să participe la prima manifestare publică a ediţiei FNT cu numărul 29. Spectacolele vizionate sunt produse în stagiunea 2018-2019, a precizat miercuri un comunicat al Uniunii Teatrale din România.

„Selecţia a fost făcută pornind de la o stagiune complicată pentru teatrul românesc: unele premiere nu au mai avut loc, alte premiere au avut o întârziere mare faţă de programările iniţiale – dar bine că au putut apărea, într-un final, pe scenă. Însă toate aceste probleme au făcut ca oamenii de teatru să se concentreze foarte atent pe munca lor. Sunt spectacole foarte variate, sunt trupe şi artişti selecţionaţi pentru prima oară care vor veni în FNT la Bucureşti, sunt universuri umane şi dramaturgice foarte diferite. Iar numărul spectacolelor cred că arată că această breaslă este foarte coerentă, foarte atentă la munca pe care o face, foarte concentrată, aş spune. Regizorii sunt într-o continuă căutare de texte noi, sau de accente noi pe texte foarte cunoscute. Am întâlnit foarte multă minuţie, multă fantezie, creativitate şi mai ales – bucuria de a ne face această meserie. Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendinţe noi, evoluţiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivităţi teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc şi îşi dezvoltă colaborarea pe alte coordonate. Am descoperit locuri minunate în ţară şi am fost foarte emoţionată să văd că o Românie fără cultură nu este posibilă.” – a declarat la încheierea evenimentului directorul Festivalului Naţional de Teatru, Marina Constantinescu

  • Cu această ocazie Marina Constantinescu a făcut referiri şi la noua identitate vizuală a Festivalului, precizând că aceasta a fost inspirată de o fotografie parte a unei expoziţii de la TheĂ tre de la  Ville din Paris. Fotografia este semnată de artistul Jean Louis Fernandez, care a încercat să surprindă momentele de transformare a chipului actorului în Mască. Noi amănunte despre această imagine vor fi relevate în momentul anunţării spectacolelor internaţionale invitate în cea de-a 29-a ediţie a FNT, care va avea loc între 18-27 octombrie 2019.

Lista spectacolelor selecţionate în FNT 29, precum şi înregistrarea întregului eveniment pot fi accesate pe www.fnt.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati