O reprezentaţie specială a spectacolului „Aici nu-i de joacă” de Catrinel Dumitrescu va fi prezentată, în scop caritabil, vineri, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, distribuţia reuneşte două vedete ale Teatrului Nottara, Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş, într-un spectacol care vorbeşte simplu despre noţiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie. Cele două actriţe aduc în prim-plan, cu mult umor, o poveste de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie.
Banii obţinuţi din vânzarea biletelor vor fi donaţi pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile medicale pe care le are de suportat Ionuţ Cherana, angajat al Teatrului Nottara, un tânăr de 34 de ani aflat în grea suferinţă. Intervenţiile necesare pentru ca Ionuţ să aibă o şansă la viaţă şi să îşi vadă crescând copilul de doar un an costă peste 25.000 de euro, precizează organizatorii.
De asemenea, se pot face donaţii şi prin transfer bancar, în lei, la IBAN: RO97BACX0000001155148000, titular de cont Cherana Liliana.
Biletele la spectacolul caritabil se pot cumpăra exclusive online, pe www.nottara.ro.