Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă: pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de muzică preclasică.
Alături de Corul Madrigal și dirijorul său, s-au aflat la Brașov și Orchestra de Cameră dirijată de Alexandru Șumski, soprana Emilia Petrescu, violonistul Mihai Constantinescu și violoncelistul Radu Aldulescu.
Maestrul Marin Constantin spunea la acea vreme: „În noaptea ce a urmat concertului, vă mărturisesc purul adevăr, am trăit sentimentul perspectivei Madrigalului și, într-adevăr, multe dintre visurile acelei binecuvântate nopți au devenit viață.”
Critica vremii a elogiat prezența scenică a Corului Madrigal remarcând excelenta pregătire muzicală a artiștilor: „[…]Corul de Cameră compus din 38 de voci, riguros selecționate, s-a prezentat ca un tot omogen, bine închegat, suplu și expresiv, stăpân pe tehnica vocală necesară, cu o bună dicțiune și frazare, disciplinat și atent la solicitările dirijorului. În cele 10 piese reprezentative pentru secolul al XVI-lea, executate la un înalt nivel interpretativ, corul a dezvoltat o bogată gamă expresivă […] Publicul brașovean a primit pe interpreți cu multă simpatie, răsplătindu-i cu puternice aplauze și obligându-i la numeroase bisuri” – Alexandru Colfescu, Revista Muzica, iulie 1963.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Programul Național Cantus Mundi au sărbătorit joi, pe 6 iulie 2023, cei 60 de ani de concerte pe toate scenele lumii prin Concertul Extraordinar „Madrigal 60” și expozițiile de tablouri dedicate ansamblului, costume și materiale de arhivă. Evenimentul a fost organizat în cadrul Galeriilor „Madrigal – Marin Constantin” de la Senatul României, în Palatul Parlamentului.
La aniversare au participat reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, oficiali, parteneri instituționali, invitați și media, precum și foști membrii ai Corului Madrigal.
Madrigaliștii seniori s-au alăturat Corului Madrigal și copiilor din Cantus Mundi pentru un moment emoționant și au cântat împreună „Vezzosette nimphe e belle”, de Giovanni Gastoldi – considerat imnul madrigaliștilor din toate timpurile.
„În ultimii doi ani, am avut oportunitatea să particip la câteva evenimente ale Corului Madrigal și de fiecare dată a fost ceva unic. Și acum, la Senat, în contextul aniversării a 60 de ani de la primul concert, spectacolul Madrigalului a fost remarcabil. Am fost impresionată în special de prezența copiilor din Cantus Mundi alături de Madrigal. Cantus Mundi este un program foarte interesant, despre care știu deja mai multe chiar de la fondatorul său, dirijorul Ion Marin (profesor la Universitatea Mozarteum, Salsburg)” – E. S. Ambasadoarea Republicii Austria în România, Doamna Adelheid Folie
„Mesajul pe care Madrigal îl transmite universului este cel al unității prin muzică, al păcii și prieteniei. Am trăit momente cu adevărat înălțătoare în seara aceasta.” – E. S. Ambasadorul Republicii Turcia în România, Domnul Özgür Kıvanç Altan
„Încă o dată, cele mai calde felicitări corului, managementului și tuturor prietenilor Madrigalului pentru această minunată aniversare. Ca întotdeauna, a fost extraordinar, magic și spectaculos. Visul meu este să pot conecta Madrigalul cu Georgia și cu bogata tradiție a muzicii georgiene. Sper ca acest proiect să se materializeze cât mai curând și să avem încă o oportunitate să ne bucurăm de prietenia și de legăturile culturale speciale dintre România și Georgia”- E. S. Ambasadoarea Georgiei în România, Doamna Tamar Beruchashvili
„E puțin spus că a fost o seară de poveste, și una de colecție, de asemenea. Membrii Corului Madrigal caută frumusețile dincolo de ceea ce se vede. Sunt lucruri pe care oamenii le înțeleg dincolo de ceea ce văd, iar cântarea Madrigalului ne ajută să ajungem într-un loc în care îl aflăm pe Dumnezeu. Madrigal este un adevărat ambasador al României, care ne face cunoscute frumusețile eterne ale pământului și trăirilor românești” – Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Regia spectacolului de la Senatul României a fost semnată de Emil Pantelimon, design-ul de lumini de Alin Popa, iar Dorin Popovici a creat proiecțiile video. Evenimentul a inclus participarea copiilor din corurile Programului Național Cantus Mundi – corul Happy Kids din Buzău, coordonat de Oana Dobre.
Corul Madrigal a fost fondat 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin și a avut prima repetiție pe 11 aprilie în acel an. După doar trei luni de repetiții, Corul Madrigal, dirijat de Marin Constantin, a susținut primul concert cu public la Brașov, iar în 1968 a devenit formația corală profesionistă a Conservatorului. Sub îndrumarea fondatorului său, Corul Madrigal s-a transformat în scurt timp într-un reper al vieții muzicale din România, și, după numai câțiva ani, într-un redutabil ambasador cultural al țării noastre în lume.
În anul 2014, Corul Madrigal a preluat numele fondatorului său în denumirea sa, iar în prezent este o instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerul Culturii. Directorul de onoare al ansamblului este dirijorul internațional Ion Marin, iar managementul instituției este asigurat de Emil Pantelimon. Dirijorul principal al ansamblului este Anna Ungureanu, iar dirijorul secund este Cezar Verlan.
În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate.
Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Madrigal.
Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.800 de coruri și peste 63.000 de copii din țară și diaspora.
În anul 2023, Madrigal desfășoară programul aniversar „MADRIGAL 60”, care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.