Sunt peste 2 candidați pe loc la sesiunea de admitere 2023 în Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti și câte aproape 1,5 candidați pe loc la Universitățile de Medicină „Iuliu Hațieganu” din Cluj și „Grigore T. Popa” din Iași, potrivit Edupedu.ro.
Pe 23 iulie, duminică, majoritatea universităților de medicină vor organiza concursul de admitere pentru candidați, după cum se arată în calendarele lor.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti sunt 3.844 de candidaţi înscrişi pentru 1.625 de locuri scoase la concurs, informează un comunicat de presă transmis de instituţia de învăţământ superior. Acest lucru înseamnă 2,36 de candidați pe loc.
Înscrierile au fost exclusiv online, între 6 și 13 iulie. Dintre locurile scoase la concurs, 1.245 sunt la buget, iar 380 – cu taxă. Numărul candidaţilor înscrişi este mai mare cu 347 faţă de 2022 şi cu 417 în comparaţie cu ediţia din 2021, arată sursa citată.