Circulaţia pe Calea Victoriei din Capitală a fost reluată, miercuri dimineaţă, după ce avaria la o conductă de apă a fost remediată.
”În jurul orei 03.30, lucrătorii Apa Nova au remediat avaria survenită la reţeaua de distribuţie a apei potabile, iar traficul rutier pe Calea Victoriei a fost reluat la orele 03.40, cu menţiunea că în Calea Victoriei nr. 27, a rămas balizată zona pistei destinată bicicliştilor şi trotuarul, fiind restricţionat accesul”, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Traficul a fost restricţionat marţi seară pe Calea Victorei din Capitală, de la intersecţia cu str. Dem I Dobrescu, până la b-dul Regina Elisabeta, din cauza avariei la o conductă, care a dus la acumularea unei mari cantităţi de apă în zona intersecţiei Căii Victoriei cu Bulevardul Elisabeta.
Compania Apa Nova a anunţat că desfăşoară o lucrare complexă pentru remedierea unei avarii survenite la o arteră din reţeaua de distribuţie a apei potabile, pe Calea Victoriei, intersecţie cu Bulevardul Regina Elisabeta, Sector 1, Bucureşti.
”Având în vedere complexitatea lucrărilor şi pentru prevenirea oricăror potenţiale incidente, este necesară restricţionarea circulaţiei în perimetrul intervenţiei”, a transmis compania.
Serviciul de alimentare cu apă către consumatori a fost întrerupt în Calea Victoriei între numerele 34 – 58.