Procesul de obţinere a tuturor autorizaţiilor necesare punerii în funcţiune de noi capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile este anevoios şi durează mult, deşi s-au făcut unii paşi pentru simplificarea procedurilor, ceea ce descurajează potenţialii investitori, conform unui studiu realizat de Consiliul Concurenţei.
Un prim aspect care contribuie la îngreunarea procesului de autorizare se referă la interpretarea neunitară a prevederilor legale la nivelul Unităţilor Administrativ Teritoriale (UAT), ceea ce conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat din punctul de vedere al condiţiilor pe care companiile trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, în funcţie de localitatea pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi capacitatea de producere a energiei regenerabile, se menţionează într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
În acest context, Consiliul Concurenţei recomandă Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MLDPA) adoptarea, în cadrul legislaţiei secundare, a prevederilor din Anexa nr. 6 – Avize necesare la autorizarea construcţiilor noi la Proiectul de Cod (varianta iniţială), în vederea asigurării unei interpretări unitare la nivelul UAT-urilor, din perspectiva cerinţelor referitoare la documentele necesare fiecărei companii în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
„Pentru a putea construi capacităţi de producere a energiei regenerabile, investitorii trebuie să scoată terenul din circuitul agricol, procedură care implică interacţiunea cu mai multe autorităţi/instituţii publice din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ceea ce conduce la o procedură complexă, de durată, care contribuie la îngreunarea accesului pe piaţă. În acelaşi timp, Legea Fondului Funciar (nr. 18/1991) permite construirea de capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile în extravilan în limita a 50 ha pentru terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a şi a V-a de calitate, ceea ce împiedică dezvoltarea proiectelor mari”, subliniază studiul.
Astfel, autoritatea de concurenţă recomandă Ministerului Agriculturii să identifice soluţii care să faciliteze procedura de scoatere a terenului extravilan din circuitul agricol, astfel încât solicitantul să interacţioneze doar cu Direcţia Agricolă Judeţeană, prin depunerea unei singure documentaţii, şi, totodată, să iniţieze demersurile necesare pentru a permite construirea parcurilor fotovoltaice şi eoliene pe terenurile agricole, situate în extravilan, având clasa III, IV şi V de calitate (terenuri mai puţin fertile), indiferent de suprafaţă.
De asemenea, autoritatea recomandă MADR iniţierea demersurilor necesare în vederea permiterii construirii parcurilor eoliene pe terenurile agricole situate în extravilan, având clasa I şi II de calitate (cele mai fertile), cu asigurarea scopului urmărit din perspectiva producţiei agricole prin utilizarea în sistem dual a acestor terenuri.
„Pe parcursul derulării studiului, legislaţia incidentă a suferit unele modificări de natură să conducă la o simplificare şi fluidizare a procesului de autorizare a operatorilor economici care investesc în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile (s-a eliminat atât obligativitatea introducerii terenului în intravilan, cât şi obligativitatea modificării Planului Urbanistic Zonal). De asemenea, procesul se va simplifica odată cu intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor şi punerea în aplicare a Ordonanţei de Urgenţă privind licenţa industrială unică, promovată de Consiliul Concurenţei şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi care are ca obiectiv debirocratizarea mediului de afaceri. Astfel, operatorii economici care investesc în capacităţi de producere a energiei regenerabile vor putea aplica pentru obţinerea licenţei industriale unice, astfel încât toate licenţele, autorizaţiile, acordurile, avizele sau permisele necesare desfăşurării activităţii vor fi obţinute în cadrul unei singure proceduri, realizată prin mijloace electronice, prin intermediul Punctului de contact unic electronic pentru licenţa industrială (autorizaţia de construire va fi inclusă în licenţa unică industrială începând cu data de 1 ianuarie 2025)”, se precizează în comunicat.
Consiliul Concurenţei a colaborat cu reprezentanţii MDLPA şi MADR în vederea identificării unor soluţii de eficientizare a procesului de autorizare a lucrărilor de construcţii, pe parcursul derulării studiului.
În perioada următoare, autoritatea de concurenţă va finaliza un alt studiu ce vizează posibila restricţionare a accesului pe piaţă al producătorilor de energie din surse regenerabile în cadrul procesului de obţinere a avizului tehnic de racordare (ATR) de la operatorul de transport/distribuţie a energiei electrice.