Micii scriitori sunt invitați de Biblioteca Metropolitană București să scrie despre viitorul sustenabil al planetei

Biblioteca Metropolitană București organizează un concurs de creație literară pentru copiii și tinerii din București și Ilfov – ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI”, a cărui temă este SUSTENABILITATEA.

Îmbinând talentul literar cu exersarea și dezvoltarea unor abilități specifice educației pentru sustenabilitate, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani sunt invitați să participe la o serie de ATELIERE DE SCRIERE ȘI ILUSTRARE CREATIVĂ, care vor avea loc în toate filialele BMB, în perioada 17 iulie – 29 septembrie 2023.

Participarea este GRATUITĂ!

Concursul își propune să incurajeze tinerii să își dezvolte imaginația și creativitatea, să își îmbunătățească abilitățile de exprimare în scris pe baza cunoștințelor cu privire la protejarea resurselor naturale.

Cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestor ateliere vor fi publicate într-un volum de creație literară – Antologie de texte, care va fi tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane București. Antologia va fi lansată în cadrul unui eveniment cultural-artistic, care se va încheia cu Festivitatea de Premiere a autorilor lucrărilor câștigătoare, publicate în volumul de creație literară.

Pentru realizarea lucrărilor, copiii pot folosi orice formă de exprimare literară: poezie, povestire sau piesă de teatru. Lucrările pot fi însoțite/susținute de una sau mai multe ilustrații creative.

Concursul de creație literară ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI” este organizat de Biblioteca Metropolitană București, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati