Micii scriitori din București și Ilfov, invitați să participe la concursul de creație literară ,,CARTEA VERDE A COPILĂRIEI”

Micii scriitori din București și Ilfov cu vârste cuprinse între 7-14 ani sunt invitați să participe la concursul de creație literară ,,CARTEA VERDE A COPILĂRIEI”, a cărui temă este SUSTENABILITATEA.

În cadrul Atelierelor de Scriere și Ilustrare Creativă ale Bibliotecii Metropolitane București ce vor avea loc între 17 iulie-29 septembrie 2023, cele mai bune lucrări ale participanților vor fi publicate într-un volum de creație literară – Antologie de texte, care va fi tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane București.

Pentru realizarea lucrărilor, copiii pot folosi orice formă de exprimare literară: poezie, povestire sau piesă de teatru. Lucrările pot fi însoțite/susținute de una sau mai multe ilustrații creative.

Participarea este GRATUITĂ, iar Antologia va fi lansată în cadrul unui eveniment cultural-artistic, care se va încheia cu Festivitatea de Premiere a autorilor lucrărilor câștigătoare, publicate în volumul de creație literară.

Concursul de creație literară ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI” este organizat de Biblioteca Metropolitană București, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati