Scădere uşoară a temperaturilor în Bucureşti duminică, dar de luni dimineaţă vremea redevine caniculară

Meteorologii anunţă o scădere uşoară a temperaturilor în Bucureşti duminică, acestea putând ajunge până la 32 de grade Celsius, dar de luni dimineaţă vremea redevine caniculară, iar disconfortul termic se va accentua, relatează agenția de presă News.ro.

”Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală urmând a se situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat”, afirmă meteorologii în prognoza pentru intervalul duminică ora 9.00 – luni ora 10.00.

De luni dimineaţă şi până marţi dimineaţă, vremea va deveni caniculară, cu disconfortul termic în creştere şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

”Cerul va fi mai mult senin, trecător cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade”, conform ANM.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati