Un avion militar a rămas fără un motor, înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a oferit mai multe detalii despre un incident aviatic care a avut loc luni dimineață, când o aeronavă militară Spartan a avut o defecțiune în zbor, la unul dintre motoare.

  • „Luni, 24 iulie, în jurul orei 07.30,  echipajul unei aeronave C-27J Spartan, care efectua zbor de rutină pe traiectul Câmpia Turzii – Otopeni, a raportat o semnalizare la bord cu privire la funcționarea defectuoasă a motorului stâng.”, a transmis MApN.

„Echipajul a aplicat procedurile standard prevăzute pentru această situație în normele de exploatare a aeronavei, oprind motorul stâng. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul de destinație, Otopeni, în jurul orei 8, fără a fi declarată situație de urgență și fără a fi nevoie de intervenția echipajelor specializate de la sol.

La bordul aeronavei se aflau 7 militari – 3 membri ai echipajului și 4 pasageri, care au aterizat fără probleme.

În conformitate cu procedurile în vigoare, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment de zbor, pentru a stabili cauzele producerii acestuia.”, au mai transmis reprezentanții ministerului Apărării.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati