Canicula aduce temperaturi extreme și face ca aparatele de aer condiționat să funcționeze la capacitate maximă, însă această soluție aparent salvatoare poate ascunde pericole dacă nu este utilizată cu precauție.
„Aerul condiționat ne poate salva și este foarte necesar să avem acest confort termic.
Important este să nu trecem la extreme. Să nu trecem de la cele 40 de grade de afară, la cela 18 grade pe care noi le putem seta într-o încăpere sau în mașină.
În acest mod, am supune organismul la un efort de adaptare foarte mare.
Dacă voi spune ca oamenii să-și seteze aerul condiționat la 25 de grade, sigur că nu va face nimeni acest lucru pentru că li se va părea foarte mult.
Ideea este să încercăm să răcim încăperea în care stăm sau mașina la o temperatură care să devină confortabilă pentru noi, apoi să închidem aerul condiționat.
Acesta, în afară că este un aer rece, care, în mod evident este confortabil, este și un aer foarte uscat și poate să apară și un disconfort respirator sau tuse.
Vin pacienți care se plâng, după drumuri cu mașina, când au stat cu aerul condiționat pornit, se plâng de dureri de cap, presupun ei că ar avea sinuzită, de fapt, nu este vorba de asta, este vorba de o cefalee determinată de temperatura rece.
Pentru persoanele care au nevralgii, pot să apară probleme la această scădere a temperaturii”, a spus aluca Grigore, doctor ORL, la Antena 3 CNN.